Federaţia Română de Gimnastică şi Primăria Municipiului Bucureşti invită publicul la un ‘Regal al gimnasticii’

Lifestyle

În perioada 30 Septembrie – 9 Octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, vor avea loc ROMGYM Trophy, Campionatele naţionale de gimnastică artistică feminină şi masculină (30 Septembrie – 2 Octombrie), şi Campionatul naţional de gimnastică aerobică (8-9 octombrie), competiţii la care vor fi desemnaţi campionii din acest an.

Va fi un spectacol caracterizat de Forţă, Ritm şi Graţie, la care se adaugă nenumărate surprize şi activităţi, precum ateliere de Mini Gym, cu selecţie pentru cluburile din Bucureşti, pentru copiii cu vârste cuprinse între 4-7 ani.
Vor avea loc demonstraţii de Parkour, Gimnastică pentru toţi, Gimnastică acrobatică, Gimnastică estetică şi vor fi organizate diverse ateliere.

Spectatorii vor avea intrarea liberă şi vor avea parte de multe surprize, tombole, precum şi un premiu special ‘fair play gallery’, pentru cea mai bună galerie din rândul spectatorilor. Tototdată, cei prezenţi vor avea ocazia să vadă o expoziţie foto cu cei mai titraţi gimnaşti români .Vor participa medaliaţi mondiali, europeni şi balcanici, gimnaşti consacraţi sau speranţe ale unui sport atât de iubit în România!

Primii care vor intra în competiţie la Sala Polivalentă din Bucureşti sunt sportivii de la gimnastică artistică. Ei vor concura la ROMGYM trophy şi la Campionatele Naţionale Open în perioada 30 septembrie – 2 octombrie. La eveniment vor participa 72 de gimnaşti din 8 ţări (Bulgaria, Germania, Norvegia, Italia, Spania, Egipt, Serbia şi România).

La feminin sunt înscrise 44 de gimnaste din România (care vor reprezenta cluburile CSM Arad, CSŞ Bârlad, CS Dinamo, CSA Steaua, CS Farul-CSŞ Constanţa, LPS Cetate Deva, CSŞ Focşani), Norvegia, Italia şi Egipt.
La masculin vor concura 28 de gimnaşti din România ( CŞă Steaua, CS Dinamo, CSş Dinamo, CSM Lugoj, CSM Bistriţa, CSM Reşiţa), Bulgaria, Egipt, Germania şi Serbia

După o săptămână va fi rândul sportivilor de la gimnastică aerobică să-şi stabilească ierarhiile la nivel naţional. Vor participa gimnaşti legitimaţi la CSM Arad, CSU Arad, ACS Aerostar Mădălina Barbu, ACS Academia de gimnastică Laura Cristache, ACS Luisa Dedu Gymnastics, ACS Double D, CS U.N.E.F.S., ACS Viva Sport, CS ‘Farul’ Constanţa, CSM Constanţa, Asociaţia Sportivă ”It s what I love” Constanţa, CSş 1 Constanţa, ACS Honey Bears Craiova, SCM ‘ Dunărea 2020’ Giurgiu, LPS ‘Cetate’ Deva, CS ‘Gimnis’ Iaşi, CSM Iaşi, CSş Petroşani.

PROGRAMUL COMPETIŢIEI
Vineri 30 septembrie:
16.30-16.45 Festivitate de deschidere
16.50-19.20 gimnastică artistică masculin – concurs individual, pe echipe şi calificări pentru finalele pe aparate

Sâmbătă 1 octombrie:
15.00-16.40 gimnastică artistică feminin – concurs individual, pe echipe şi calificări pentru finalele pe aparate Seria I
18.10-19.40 gimnastică artistică feminin – concurs individual, pe echipe şi calificări pentru finalele pe aparate Seria II-a

Duminică 2 octombrie:
10.00 – 13.00 finale pe aparate, gimnastică artistică masculin 16.00 – 18.00 finale pe aparate, gimnastică artistică feminin

Sâmbătă 8 octombrie:
10.00 Calificări Individual feminin (categoria a III, a II-a, a Ia), Grup (categoria a III, a II-a), Trio (categoria a III, a II-a)
18.10 Demonstraţie Parkour
18.30 – Finală Trio (Categoria a I-a)

Duminică 9 octombrie
10:30 Finală Individual Feminin (categoria a III, a II-a, a I-a)
11:50 Demonstraţie Gimnastică estetică
11:55 Festivitate de Premiere
13:00 Finală Perechi (categoria a III, a I-a)
13:50 Finală Trio (categoria a III, a II-a)
14:40 Demonstraţie GYM for ALL/ Acrodance
14:45 Festivităţi de premiere Perechi şi Trio
16.00 Finală Grup (categoria a III, a II-a, a I-a)
16:58 Demonstraţie Parkour
17.10 Finală Individual feminin, Seniori
17:53 Finală Individual masculin, Seniori
18.30 Finală Aerobic Dance (categoria a II-a, a I-a)
18.50 Festivităţi de premiere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *