Festivalul Internațional de Sculptură de Gheață și Zăpadă

Lifestyle

Peste o mie de oameni au participat la un maraton pe lacul înghețat Jingpo, în provincia Heilongjiang, din nord-estul Chinei. Participanții au putut alege între o jumătate de maraton sau o cursă de cinci kilometri. Aceștia au purtat crampoane și pantofi speciali pentru a încerca să nu alunece.

Acestă probă face parte din evenimentele Festivalului Internațional de Sculptură de Gheață și Zăpadă, din Harbin, conceput în anul 1985 și considerat unul dintre cele mai frumoase evenimente din lume. Aflat la cea de-a 45-a ediție, evenimentul prezintă anual cele mai uimitoare sculpturi glaciare, devenind principalul punct de atracție a turiștilor.

120 000 de metri cubi de gheață și 111 000 de metri cubi de zăpadă au fost necesari pentru a construi palate, turnuri și temple. Vizitatorii pot admira creaţii spectaculoase – catedrale, castele şi alte forme – sculptate în gheaţă şi apoi iluminate cu raze colorate, după căderea nopţii. Cele peste o sută de clădiri și sculpturi din gheață au fost construite de către artiști din 12 țări ale lumii. Pentru a crea împărăția din gheață aceștia, împreună cu câteva mii de localnici, au lucrat trei luni la temperaturi de până la -40 grade.

Festivalul din Harbin a fost inaugurat pe 5 ianuarie și va fi deschis până la 5 februarie 2019. Potrivit organizatorilor în acest an cel mai mare festival sculpturi de gheață din lume va atrage circa 18 milioane de vizitatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *