Finlanda – Partidele parlamentare s-au pus de acord cu privire la construirea unui gard la graniţa cu Rusia

Externe

Partidele parlamentare finlandeze sunt de acord cu construirea unui gard pe porţiuni ale graniţei cu Rusia, transmite miercuri dpa, preluând postul de radio finlandez YLE.

Este vorba despre a ne asigura că frontiera este bine controlată şi că putem influenţa preventiv situaţii ce ar putea apărea la graniţă’, a declarat şefa guvernului Sanna Marin pentru YLE, după o reuniune cu lideri de partid desfăşurată marţi seara.
Guvernul vrea acum să elaboreze propuneri pentru un proiect pilot care să fie votat de parlament în cursul acestui an, a adăugat Sanna Marin.

Conform premierului finlandez, construcţia unei mici secţiuni de gard în sud-estul ţării ar trebui să ofere informaţii despre condiţii şi costuri.
Votul privind construcţia finală a gardului, care ar putea avea între 130 şi 260 km de-a lungul graniţei, conform propunerii serviciului de pază a frontierei, urmează să aibă loc anul viitor, a relatat YLE.

Conform pazei de frontieră, costurile sunt estimate la ‘sute de milioane de euro’, iar lucrările ar urma să dureze 3-4 ani.
Unele părţi ale opoziţiei au criticat marţi seara costurile şi durata acestei construcţii.
Finlanda şi Rusia împart o graniţă întinsă pe 1.300 km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *