Folosirea cardului de sănatate nu mai este obligatorie în perioada stării de urgență

Social

Folosirea cardului de sănătate nu mai este obligatorie în perioada stării de urgenţă, a anunţat, luni, Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.
În cadrul unei declaraţii de presă susţinute la finalul şedinţei de guvern, el a declarat că a fost adoptată o hotărâre în acest sens.

”Se prelungeşte aplicabilitatea contractului-cadru pentru pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv contractul-cadru încheiat pentru perioada 2018-2019 se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă. În această perioadă nu va fi necesară folosirea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.

Practic, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.

Obligaţiile prevăzute în acest sens pentru medicii de familie sunt modificate, în sensul în care nu mai este obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate, în termen de trei zile de la data acordării acestora, respectiv a eliberării serviciilor medicale şi dispozitivelor medicale”, a precizat Dancă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *