Germania – aeroportul din Frankfurt a fost dotat cu un centru de testare pentru coronavirus

Externe

Aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania, a fost dotat cu un centru de testare pentru noul coronavirus, permiţând astfel anumitor pasageri să evite carantina la destinaţie, relatează dpa.

Proiectul a fost lansat luni de compania germană de biotehnologie Centogene împreună cu Fraport, care administrează aeroportul din Frankfurt, şi Lufthansa.

În prezent, planul prevede testarea, atât la sosire, cât şi la plecare, a pasagerilor Lufthansa până la sfârşitul lunii iulie 2021 într-un centru în apropiere de clădirea terminalului.

Într-un comunicat, Centogene se referă la program ca fiind „un proiect pentru deschiderea frontierelor internaţionale”, menţionând că speră ca testarea să îi ajute pe călători să respecte reglementările la destinaţie.
Numeroase ţări solicită un rezultat negativ la testare în ultimele 72 de ore pentru a permite intrarea directă.

Testarea poate fi efectuată fie cu o zi înainte de plecare, fie printr-un proces rapid în ziua călătoriei, cu rezultate trimise prin intermediul unei platforme digitale, acestea fiind ataşate la biletul de călătorie, a declarat directorul executiv al Centogene, Arndt Rolfs.

„Prin deschiderea centrului de testare, oferim oaspeţilor noştri o posibilitate confortabilă de a se testa pentru zboruri în străinătate sau pentru o şedere în Germania pentru a evita carantina”, a declarat Bjoern Becker, de la grupul Lufthansa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *