Grecia prelungește restricțiile privind zborurile internaționale

Externe

Grecia prelungește restricţiile asupra curselor aeriene interne până la 12 aprilie şi a celor internaţionale până la 19 aprilie, în contextul pandemiei de COVD-19, scrie Reuters.

Călătorii trebuie să preziinte un test PCR negativ, efectuat în ultiimele 72 de ore şi să se supună unor teste aleatorii pentru COVID-19.

Toţi turiștii străini intră în carantină timp de şapte zile.
Cetățenii israelieni care au fost vaccinaţi cu ambele doze, cu cel puţin două săptămâni înainte de sosire, nu mai intră în carantină, potrivit unui acord încheiat între cele două state.

Majoritatea zborurilor spre state din afara UE sunt interzise. Zece țări sunt exceptate, printre care Marea Britanie.

În zborurile interne sunt autorizate doar călătoriile esenţiale.
Şcolile, magazinele cu produse neesenţiale şi restaurantele sunt închise, dar autorităţile vor să redeschidă magazinele mici, începând de mâne, iar liceni vor putea merge la școală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *