guvern

Guvernul a înfiinţat un Departament pentru monitorizarea investiţiilor din infrastructură

Social

Guvernul a aprobat, miercuri, înfiinţarea unui departament pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură în subordinea prim-ministrului, a anunţat, miercuri, premierul Viorica Dăncilă.

”Vom continua să asigurăm finanţare pentru investiţii, dar, în acelaşi timp, ne implicăm pentru ca aceste proiecte de dezvoltare să fie realizate la timp şi să aibă beneficii economice şi sociale. În acest sens, înfiinţăm un departament pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură în subordinea prim-ministrului care să urmărească fiecare proiect de anvergură. Acest departament va furniza rapoarte săptămânale privind stadiul lucrărilor şi, bineînţeles, respectarea termenelor”, a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

„Am spus la Congres că vrem să facem o autostradă cap-coadă. Mâine, vi avea o întâlnire cu ministrul Transporturlor, şi de acest lucru premierul va urmări cum merg lucrurile. Voi fi neiertătoare cu cei care îşi vor permite să întârzie lucrările”, a afirmat Dăncilă.

Şeful Executivului a afirmat de asemenea că în primele cinci luni ale anului 2019 investiţiile au crescut cu 30% faţă de anul 2018.

„Aşa cum ne-am angajat acordăm în acest an o atenţie desebită investiţiilor. În primele cinci luni ale acestui an plăţile pentru proiectele de investiţii au fost cu 30% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, ridicându-se la valoarea de 9.6 miliarde lei.

Vorbim despre investiţii atât din fonduri guvernamentale, cât şi din fonduri europene. Chiar astăzi au intrat în fondurile României încă 24 milioane euro, bani destinaţi dezvoltării satului românesc şi sprijinirii fermierilor. Astfel, valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură şi dezvoltare rurală se ridică la peste 2.2 miliarde euro.

Vom continua să asigurăm finanţare pentru investiţii, dar în acelaşi timp ne implicăm pentru ca aceste proiecte de dezvoltare să fie realizate la timp şi să aibă beneficii economice şi sociale”, a mai spus premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *