Premierul Viorica Dancila a anunţat, marţi, că în şedinţa de guvern de miercuri a Executivului va fi adoptată ordonanţa de urgenţă de modificare a legislaţiei electorale, propusă de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), însă nu ştie forma exactă în care va trece aceasta.
Prim-ministrul a precizat că în cursul zilei de marţi va purta discuţii despre această OUG, iar abia apoi va fi stabilită forma finală în care va fi adoptată.
Întrebată de jurnalişti dacă ordonanţa va trece în forma propusă de AEP, Dăncila a răspuns: „Pentru Guvernul României e important să ne ocupăm de buna organizare a alegerilor europarlamentare şi a referendumului. Ieri a fost şedinţa pregătitoare şi vom vedea care este forma finală. Eu nu pot să impun. O să vad ce acte am pe agenda de mâine (miercuri – n.red.) şi vom vedea care e forma finală. Vom avea discuţii. Voi discuta cu secretarul general al Guvernului şi cu cei care au avizat actul normativ”.
Referitor la faptul ca proiectul de OUG îi interzice președintelui să participe la campania pentru consultarea populară pe care a inițiat-o, Dăncilă a susținut că încă nu a citit textul actului normativ.
„Trebuie sa văd textul, pentru ca nu am vazut textul ordonanței de urgență. Acum iau fiecare act normativ cu secretarul general al Guvernului și vedem care e forma finală. Nu am facut eu afirmația. Sa vad textul mai întâi”, a fost raspunsul prim-ministrului.
Întrebată dacă totuși proiectul de OUG nu ar trebui lansat în dezbatere publică, în contextul în care este unul nou, Dăncilă a spus că acesta trebuie adoptat miercuri.