Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că începe campania de vaccinare antigripală gratuită, din sezonul epidemic 2019-2020, fiind achiziţionate 1,5 milioane de doze de vaccin, cu circa 200.000 în plus faţă de anul trecut. Primele 50.000 de doze de vaccin au ajuns deja în judeţe, urmând a fi folosite pentru imunizarea personalului medical, iar celelalte doze vor fi distribuite din a doua parte a lunii octombrie.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de MS, anul acesta Ministerul a achiziţionat 1.500.000 de doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200.000 mai mult faţă de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.
Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.
Primele 50 000 de doze de vaccin au ajuns deja în teritoriu și sunt utilizate pentru imunizarea personalului medical.
Din a doua parte a lunii octombrie vor fi distribuite și celelalte doze de vaccin, astfel încât să înceapă și vaccinarea în cadrul cabinetelor medicilor de familie.
„În ultimii doi ani am făcut pași importanți pentru îmbunătățirea activității de vaccinare. Campaniile de vaccinare și informare „door- to door” pentru vaccinarea antirujeolă au dus la creșterea numărului de copii vaccinați în zonele defavorizate unde s- au derulat. Anul acesta primim finanțare europeană pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creșterea gradului de vaccinare în România. Iar în această toamnă începem mai repede vaccinarea antigripală a personalului medical, cea mai expusă categorie de persoane la îmbolnăvire”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă.