Israelul refuză să mai acorde vize reprezentanţilor ONU – după declarația secretarului general al organizației

Externe

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a anunţat miercuri că Israelul va refuza să mai emită vize reprezentanţilor Naţiunilor Unite în urma declaraţiilor secretarului general al organizaţiei, Antonio Guterres, care a afirmat, între altele, că atacul comis de Hamas împotriva Israelului, în 7 octombrie, „nu a venit din senin”, ci este consecinţă a „56 de ani de ocupaţie sufocantă”, transmite EFE.

Erdan a menţionat că Israelul a început deja să adopte această politică şi că a refuzat să acorde viză Coordonatorului ONU pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths.
„A sosit momentul să le dăm o lecţie” înalţilor oficiali ai ONU, a spus Erdan miercuri, într-un interviu acordat radioului armatei israeliene.

Comentariile lui Guterres de marţi, din Consiliul de Securitate al ONU, au atras şi condamnarea lui Dani Dayan, preşedintele Muzeului Holocaustului din Ierusalim, Yad Vashem, care a apreciat că „masacrarea evreilor de către Hamas la 7 octombrie a fost genocid în intenţiile sale şi extrem de brutal în forma sa”.
„O parte din motivul pentru care (ceea ce a făcut Hamas – n.r.) diferă de Holocaust este că evreii de astăzi au un stat şi o armată. Nu suntem lipsiţi de apărare sau la mila altora”, a adăugat Dayan.

Potrivit acestuia, după atacul asupra Israelului de către gruparea islamistă palestiniană, în care a ucis peste 1.400 de oameni, este acum testată „sinceritatea liderilor mondiali, a intelectualilor şi a oamenilor influenţi” la nivel internaţional precum Guterres. Din acest punct de vedere, secretarul general al ONU „nu a trecut testul”, a insistat Dayan.

Controversa a izbucnit marţi, când Guterres „a condamnat fără echivoc actele teroriste oribile şi fără precedent” ale Hamas, dar a spus totodată că ceea ce s-a întâmplat îşi are rădăcinile în lungi decenii de conflict cu palestinienii. „Atacurile Hamas nu au avut loc din senin. Poporul palestinian a fost supus unei ocupaţii sufocante de 56 de ani”, a declarat Guterres.

Această ultimă afirmaţie a stârnit reacţia autorităţilor israeliene, care au condamnat declaraţiile lui Guterres şi au cerut demisia acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *