Klaus

Președintele Klaus Iohannis – lansează o nouă carte

Social

Preşedintele Klaus Iohannis a postat, luni, pe Facebook, un anunţ, despre noua sa carte, care are titlul „Eu.ro – Un dialog deschis despre Europa”.

„Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori şi teme politice relevante pentru constructul european. Intenţia mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicaţii concise şi răspunsuri la întrebări esenţiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetăţeni şi care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparţine spaţiului comunitar şi se încheie cu modul în care ne proiectăm prezenţa în Uniune, în viitoarea perioadă.

De asemenea, ele au la bază convingerea că este de datoria politicienilor să informeze propriii cetăţeni despre modul de funcţionare al mecanismelor politice şi despre marile teme care solicită, astăzi, atenţia lumii întregi”, scrie Iohannis în introducerea cărţii.

Cartea va apărea la Curtea Veche Publishing, potrivit unui comunicat al editurii.

„Construit ca un ghid care prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituţiilor care o definesc, a valorilor ei şi a principalelor provocări cu care se confruntă în prezent, volumul EU.RO. Un dialog deschis despre Europa este o invitaţie la dezbatere, la analiză şi cunoaştere adresată în special pentru celor tineri. Însă le oferă tuturor cititorilor atât informaţii de care au nevoie pentru a deveni cetăţeni europeni implicaţi, cât şi instrumente care să le contureze o poziţie articulată faţă de Uniune şi faţă de viitorul ei”, se arată în descrierea cărţii de pe site-ul editurii.

Klaus Iohannis a mai scris două cărți până acum. Prima, „Pas cu pas”, în noiembrie 2016, la scurt timp după ce a câștigat alegerile prezidențiale.
În mai 2015 șeful statului a publicat cea de-a doua carte, „Primul pas”, în care a povestit cum a trăit principalele momente ale campaniei prezidenţiale din 2014 şi primele zile ale mandatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *