Lavrov – Misiunea africană pentru o reglementare a conflictului din Ucraina va sosi în Rusia în iunie sau iulie

Externe

Misiunea de pace întreprinsă de şase lideri africani pentru o reglementare a conflictului din Ucraina va sosi în Rusia în iunie sau iulie, a anunţat joi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, potrivit AFP.
„În urma solicitărilor preşedintelui (sud-african) Cyril Ramaphosa, se discută despre mijlocul/sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie” pentru o vizită a acestor lideri africani în Rusia, a declarat Lavrov în timpul unei conferinţe de presă.

În afară de Africa de Sud, misiunea va include Senegalul, Zambia, Congo, Uganda şi Egiptul. Ea urmează să se deplaseze la Moscova, dar şi în Ucraina.
„Preşedintele (Vladimir Putin) este în continuare gata să discute cu partenerii noştri care sunt sincer interesaţi de stabilitate în lume”, a afirmat Lavrov, potrivit căruia Kremlinul este gata să asculte „iniţiative concrete” din partea delegaţiei africane.

Ţările africane au fost mai puţin unanime decât marile puteri occidentale în a denunţa ofensiva militară rusă în Ucraina. Ţări precum Senegalul şi Africa de Sud s-au abţinut să voteze la ONU o rezoluţie ce condamnă Rusia.
Apropiată de Kremlin încă din perioada luptei împotriva apartheidului, Africa de Sud a refuzat mereu să condamne invazia asupra Ucrainei, afirmând că rămâne „neutră” şi că vrea să privilegieze dialogul.

Această poziţie a stârnit iritare pe scena internaţională, cu atât mai mult cu cât Pretoria a găzduit exerciţii navale cu Rusia şi China în februarie, cu puţin timp înainte să se împlinească un an de la declanşarea invaziei ruse, realimentând îngrijorările occidentale.

Anunţul privind o misiune africană survine de asemenea după tensiuni recente între Pretoria şi Washington în jurul problemei ruse. Ambasadorul american în Africa de Sud a afirmat săptămâna trecută că un cargou rus a acostat în decembrie lângă Cape Town şi că a plecat spre Rusia încărcat cu arme şi muniţii.

Guvernul sud-african a declarat că nu există nicio urmă de vânzări de arme aprobate de stat către Rusia în perioada respectivă şi preşedintele Ramaphosa a anunţat declanşarea unei anchete asupra acestui caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *