Locuri de muncă vacante la nivel naţional şi în reţeaua EURES

Actualitate

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 54.080 locuri de muncă la nivel naţional.

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (5.567); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (2.801); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (2.622); lucrător comercial (2.274); curier (2.077); manipulant mărfuri (1.854); ambalator manual (1.572); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.404); femeie de serviciu (1.310); lăcătuş mecanic (1.107); ajutor bucătar (868);

Din cele 54.080 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 3.923 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală; contabil; inspector de specialitate în administraţia publică etc.), 9.074 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent de vânzări; curier; casier; vânzător etc), 10.096 pentru persoanele cu studii profesionale (lăcătuş mecanic; sudor; confecţioner asamblor articole din textile; conducător auto transport rutier de mărfuri; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice; fierar betonist etc.), restul de 30.987 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (agent de securitate; muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii etc).

Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcţie de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum şi de numărul repartiţiilor emise în vederea ocupării.
Oferta locurilor de muncă vacante la nivel naţional poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secţiunea Locuri de Muncă Vacante.
247 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 247 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Norvegia – 140 locuri de muncă pentru: farmacist; muncitor în producţie;
Austria – 70 locuri de muncă pentru: sudor TIG pentru construcţie ţevi; constructor ţevi conform ISO; supraveghetor conducte industriale; sudor TIG/MAG pentru construcţie şi reparaţii rezervoare; maşinist, montator instalaţii, mecanic întreţinere instalaţii; sudor autogen; montator ţevi de termoficare pentru construcţii; constructor panouri de control; tehnician electrician (instalator); supraveghetor construcţii şi reparaţii rezervoare; supraveghetor instalaţii electrice; supraveghetor instalaţii mecanice; montator hidraulic (Ermeto);

Germania – 17 locuri de muncă pentru: electronist – specializat in mentenanţă; mecanic industrial; operator utilaje şi instalaţii; inginer proiectant; tehnician constructor (inginerie mecanică); ucenic în tehnologia construcţiilor (structuri metalice); zidar; asistent medical generalist sau asistent medical de radiologie; asistent medical; farmacist; mecanic instalaţii pentru refrigerare, aer condiţionat şi pompe de căldură;
Olanda – 11 locuri de muncă pentru: serigraf; legumicultor;
Spania – 9 locuri de muncă pentru: medic specialist neurologie; medic reumatolog; tehnician mentenanţă electromecanică – automatică echipamente industriale electromecanic-bobinator maşini electrice rotative.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *