Fostul lider PNL, Ludovic Orban a anunţat miercuri, 13 octombrie, că şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că nu mai putea fi reprezentantul unei formaţiuni care a încălcat „în picioare Constituţia”.
„Motivul demisiei mele este că nu mai pot să fiu părtaş la decizii luate de o conducere instalată cu forţa în fruntea PNL, decizii care nu mai au nicio legătură cu angajamentele PNL în alegerile parlamentare”, a declarat Ludovic Orban.
„Am promis 4 ani de stabilitate, de guvernare de centru-dreapta. Ce a făcut gruparea demolatoare care l-a susţinut pe Cîţu, în frunte cu Klaus Iohannis? Au călcat în picioare PNL”, a mai afirmat fostul lider al PNL.
Orban demisionează din funcţia în care a fost ales cu 179 de voturi, în 22 decembrie 2020. El și-a anunțat demisia în discursul rostit după ce a pierdut şefia PNL în faţa lui Florin Cîţu, la Congresul PNL din 25 septembrie.