Ludovic Orban și Anca Dragu au convocat plenul Parlamentului pentru moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR

Politica

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban și cel al Senatului, Anca Dragu, au convocat, pentru joi, de la ora 16:00, plenul reunit al Parlamentului pentru prezentarea moțiunii de cenzură susținute de USR PLUS și AUR împotriva Cabinetului Cîțu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, miercuri că este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere de a convoca plenul Parlamentului.

„Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite împreună cu preşedintele Senatului. Vreau să fac câteva precizări, ca să fiu foarte bine înţeles: convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi.

Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei”, a declarat Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *