Marea Britanie – un nou ajutor financiar de 5,5 miliarde de euro pentru Ucraina

Externe

Marea Britanie a anunţat marţi un nou plan de ajutorare financiară a Ucrainei sub formă de ajutor umanitar şi garanţii de împrumuturi de la Banca Mondială pentru a asigura funcţionarea serviciilor publice, potrivit AFP.

În timp ce Londra găzduieşte miercuri şi joi o conferinţă internaţională privind reconstrucţia Ucrainei, guvernul conservator britanic a explicat că doreşte să sublinieze „angajamentul său neclintit faţă de ţară, atât în prezent, cât şi în viitor”, cu acest plan pe mai mulţi ani.
Acesta din urmă ridică ajutorul britanic nemilitar la 4,7 miliarde de lire sterline (5,5 miliarde de euro), a indicat Downing Street într-un comunicat.

El constă în garanţii de credit de trei miliarde de dolari pe trei ani pentru a permite împrumuturi de la Banca Mondială, cu scopul de a finanţa funcţionarea serviciilor publice vitale precum şcolile şi spitalele.
La aceasta se adaugă 240 de milioane de lire sterline (280 de milioane de euro) de ajutor bilateral, destinat în special operaţiunilor de deminare şi proiectelor umanitare.

„Împreună cu aliaţii noştri, vom continua să sprijinim apărarea Ucrainei şi contraofensiva sa şi vom fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi necesar pentru ca ea să continue să câştige acest război”, urmează să sublinieze miercuri premierul Rishi Sunak în deschiderea conferinţei privind reconstrucţia, potrivit serviciilor sale.

El urmează să sublinieze „amploarea reală a provocării, în contextul în care războiul a făcut ca PIB-ul Ucrainei să scadă cu 29% anul trecut”: „Aşa cum am văzut la Bahmut şi Mariupol, Rusia distruge ceea ce nu poate cuceri şi vrea să facă acelaşi lucru cu economia ucraineană”.

Pe lângă Rishi Sunak, sunt aşteptaţi la conferinţă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, secretarul de stat american, Antony Blinken, sau ministrul francez de externe, Catherine Colonna.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, va participa de la distanţă prin video.

La peste un an de la începutul războiului, Banca Mondială a evaluat nevoile imediate ale Ucrainei la 14 miliarde de dolari pentru a repara pagubele provocate de lupte.
Dar redresarea mai largă a economiei ţării va costa 411 miliarde de dolari potrivit unui recent studiu al Băncii Mondiale, ONU, Uniunii Europene şi guvernului ucrainean.
Mai multe ţări şi instituţii şi-au anunţat deja intenţia de a debloca finanţări, cum este cazul Franţei care urmează să dezvăluie un ajutor pentru „reconstrucţia infrastructurii civile critice” a ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *