Ministerul Culturii finanţează, prin PNRR – 154 de proiecte care vizează creşterea accesului la cultură

Lifestyle

Ministerul Culturii finanţează, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 154 de proiecte care vizează creşterea accesului la cultură, implementate de către organizaţii neguvernamentale în localităţile cu mai puţin de 50.000 de locuitori, informnează instituția într-un comuncat.

Proiectele au fost selectate în urmă a două apeluri derulate prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, bugetul total disponibil prin investiţia I5 – „Creşterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural” fiind de 7 milioane de euro.

Primul apel este dedicat finanţării unui program derulat timp de 2 ani, într-un sistem de fonduri echivalente şi în parteneriat cu autorităţile locale, pentru programe culturale anuale sau multianuale, implementate la nivel local. În urma procesului de evaluare a proiectelor depuse, au fost semnate 72 de contracte de finanţare a unor proiecte care vor fi implementate de ONG-uri în 105 localităţi cu mai puţin de 50.000 de locuitori, în care au loc evenimente culturale cu un număr de beneficiari de aproximativ 3.500 de persoane, inclusiv copii şi tineri.

Cel de-al doilea apel facilitează implementarea unui program-pilot pentru finanţarea proiectelor de educaţie prin cultură, beneficiarii fiind unităţi de învăţământ. Graţie acestui Apel de proiecte, 82 de unităţi publice de învăţământ din 82 de localităţi desfăşoară proiecte culturale având ca beneficiari peste 2.500 de copii.
Obiectivul general al apelurilor îl constituie reducerea decalajului de acces la cultură între zonele rurale şi cele urbane mari prin finanţarea de proiecte culturale în localităţile mici şi mijlocii.

Obiectivele specifice vizează dezvoltarea de aptitudini şi cunoştinţe artistice/ de creativitate, promovarea incluziunii, a diversităţii şi a toleranţei prin mijloace artistice şi capacitatea de a genera dezvoltare culturală durabilă prin consolidarea ecosistemului cultural şi natural local.

Contractele de finanţare pentru ambele apeluri de proiecte au fost semnate la sfârşitul lunii martie, iar în prezent toate cele 154 de proiecte se află în etapa de implementare. Activităţile celor mai multe dintre aceste proiecte se desfăşoară până la 30 iunie 2024. Termenul limită de implementare a proiectelor Investiţiei 5 este stabilit în PNRR prin ţinta 347 a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării Planului de Redresare şi Rezilienţă al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *