Bogdan Aurescu

Ministrul Bogdan Aurescu – întâlniri cu cinci miniştri ai afacerilor externe din state africane

Politica

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 19 septembrie, o întâlnire de lucru cu miniştri ai afacerilor externe din state africane în marja lucrărilor Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se desfăşoară la New York, informează MAE într-un comunicat.

“La această întrevedere au participat miniştri ai afacerilor externe din Comore, Dhoihir Dhoulkamal, Gambia, Mamadou Tangara, Coasta de Fildeş, Kandia Kamissoko Camara, şi din Somalia, Abshir Omar Jama.
De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, ministrul Bogdan Aurescu a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe şi senegalezilor din exterior al Republicii Senegal, Aissata Tall Sall.

Discuţiile cu cei cinci omologi africani au fost centrate atât pe dezvoltarea cooperării bilaterale, cât şi pe intensificarea colaborării în forurile multilaterale, inclusiv pentru a combate efectele multidimensionale ale războiului ilegal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, în special criza alimentară.

De asemenea, discuţiile au constituit un foarte bun prilej de a reitera angajamentul şi interesul ferm al ţării noastre pentru revitalizarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale şi sectoriale cu statele reprezentate, cu care România împărtăşeşte o prietenie tradiţională. În acest context, ministrul Aurescu a adresat omologilor săi invitaţia de a efectua o vizită în România.

Ministrul Bogdan Aurescu a arătat că România dispune de o reţea diplomatică relevantă şi activă în Africa, pe care MAE român intenţionează să o consolideze în perioada următoare. Misiunea tradiţională a ambasadelor va fi completată prin activităţi de implementare a unor proiecte concrete în domenii de interes pentru statele gazdă, conform obiectivului asumat ţara noastră, atât la nivel bilateral, cât şi ca stat membru UE, de a susţine dezvoltarea statelor partenere din Africa în spiritul unui parteneriat mutual benefic. A menţionat în acest sens inclusiv creşterea bugetului de asistenţă pentru dezvoltare acordat Africii, din care 80% este destinat proiectelor educaţionale.

Şeful diplomaţiei române a reamintit că angajamentul României de dezvoltare a relaţiilor cu statele africane a fost reconfirmat la cel mai înalt nivel cu ocazia participării Preşedintelui României Klaus Iohannis la Summitul Uniunea Europeană – Uniunea Africană de la Bruxelles, din 17-18 februarie 2022.

În acest context, ministrul afacerilor externe a evidenţiat valoarea adăugată pe care o poate aduce România în domenii precum educaţie, schimbări climatice, agricultură, securitate cibernetică şi IT&C şi a exprimat deschiderea ţării noastre de a continua într-un ritm cât mai susţinut schimburile interumane şi de expertiză, acordarea de burse universitare, precum şi programele de pregătire specifice organizate de România.

De asemenea, s-a referit la numeroşii studenţi din state africane care au studiat în România şi care reprezintă un puternic liant cu ţara noastră, precum şi acţiunea României de a creşte numărul de burse pentru tinerii studenţi africani, statele africane evidenţiind interesul lor crescut pentru educaţia universitară din ţara noastră şi pentru bursele acordate de statul român.

În vederea unor acţiuni de follow-up concrete, a subliniat necesitatea menţinerii dialogului politico-diplomatic periodic, încurajând statele prezente să se implice activ în dezvoltarea contactelor cu România, inclusiv prin organizarea de vizite la Bucureşti.
Discuţiile au vizat şi cele mai recente evoluţii din regiunea Mării Negre, iar ministrul Bogdan Aurescu a făcut o prezentare cuprinzătoare a provocărilor create de agresiunea militară ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi a susţinerii multidimensionale acordate de România Ucrainei. A subliniat eforturile umanitare excepţionale şi mobilizarea exemplară ale autorităţilor şi societăţii române pentru primirea refugiaţilor din Ucraina şi asigurarea tranzitării în condiţii de siguranţă a aproape 2,3 milioane de refugiaţi ucraineni şi a aproape 30.000 de cetăţeni a peste 100 de state terţe, inclusiv state africane, care s-au refugiat din calea războiului. La rândul lor, miniştrii africani au mulţumit ministrului Aurescu pentru sprijinul acordat evacuării cetăţenilor lor din Ucraina.

De interes special pentru statele prezente a fost impactul acţiunilor iresponsabile ale Rusiei asupra securităţii alimentare globale, ministrul afacerilor externe prezentând eforturile susţinute ale României de a preveni criza alimentară globală prin facilitarea exportului de produse agricole ucrainene – circa 4 milioane tone de cereale – prin porturile româneşti de la Dunăre şi Mare Neagră, dintre care o mare parte au ca destinaţie ţările din Orientul Mijlociu şi Africa. De asemenea, ministrul român a exprimat susţinerea pentru implementarea Acordului privind cerealele din Ucraina – Black Sea Grain Initiative, încheiat la Istanbul la 22 iulie 2022 şi a evidenţiat că este absolut necesar ca acesta să continue după 30 octombrie. În context, a punctat necesitatea de a continua sprijinul pentru Ucraina, inclusiv din perspectiva securităţii alimentare.

Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat omologii din statele africane că România şi UE sunt conştiente de faptul că războiul din Ucraina are repercusiuni nu doar asupra Europei, ci şi asupra multiplelor crize care afectează deja securitatea şi stabilitatea în Africa, suprapunându-se peste criza sanitară ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi asupra riscurilor profunde generate de proliferarea terorismului. A arătat că din aceste motive este necesar ca întreaga comunitate internaţională să coopereze pentru întărirea solidarităţii şi identificarea celor mai eficiente soluţii sustenabile, inclusiv în ceea ce priveşte schimbările climatice, eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea accesului la educaţie.În acelaşi timp, este necesară condamnarea încălcărilor flagrante ale dreptului internaţional şi promovarea respectării Cartei ONU şi a principiilor fundamentale de drept internaţional, mai ales suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor.

La rândul lor, miniştrii africani participanţi au mulţumit pentru iniţiativa României de a cunoaşte mai bine situaţia la nivel local şi regional, precum şi priorităţile şi nevoile reale ale acestor state. Au evidenţiat că ţările lor prezintă o serie de oportunităţi care pot fi fructificate prin eforturi comune, în domenii precum mari proiecte de infrastructură, procesare de materii prime, exploatarea resurselor marine. Au accentuat că eradicarea sărăciei poate fi realizată numai dacă sunt create locuri de muncă pentru tineri. Totodată, au insistat că o preocupare vitală este reprezentată de criza alimentară şi de problemele de aprovizionare apărute ca urmare a războiului, inclusiv în materie de resurse energetice. În acelaşi timp, au evidenţiat necesitatea cooperării apropiate privind intensificarea eforturilor de combatere a terorismului.

De asemenea, în cadrul discuţiilor, omologii africani au exprimat apreciere cu privire la relaţiile tradiţionale pe care le au cu România, în special prin prisma programelor de educaţie şi pregătire şi au salutat eforturile României în sprijinul Ucrainei şi în vederea asigurării securităţii alimentare.
În cadrul discuţiei bilaterale cu omologul senegalez Aissata Tall Sall, ministrul Bogdan Aurescu a reafirmat interesul şi angajamentul României pentru revitalizarea şi dezvoltarea relaţiei bilaterale şi a adresat omologului senegalez invitaţia de a efectua o vizită în ţara noastră.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat legăturile tradiţionale de prietenie dintre România şi Senegal bazate, între altele, pe apartenenţa comună la Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi pe cooperarea în domeniul educaţional şi cultural. A exprimat interesul dezvoltării cooperării sectoriale dintre România şi Senegal în mai multe domenii, precum cel agricol, IT şi telecomunicaţii, securitate cibernetică, gestionarea crizelor şi a situaţiilor de urgenţă.
Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat organizarea de către România, în acest an, a unei noi ediţii a Programului de pregătire în domeniul stabilizării şi reconstrucţiei post-conflict, în Senegal, la Dakar, din fondurile Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare, acest fapt reconfirmând importanţa acordată de ţara noastră cooperării cu acest stat.

În plan bilateral, cei doi şefi ai diplomaţiilor au agreat dinamizarea eforturilor comune pentru creşterea schimburilor comerciale, stimularea contactelor inter-umane şi a relaţiilor culturale.
Şeful diplomaţiei române a transmis felicitări ministrului Aissata Tall Sall pentru mandatul de succes al Republicii Senegal în calitate de preşedinţie rotativă a Uniunii Africane în anul 2022, precum şi pentru co-organizarea celui de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană, care a avut loc la Bruxelles, în data de 17 februarie 2022, la care a participat Preşedintele României şi care a demonstrat angajamentul continuat al României pentru dezvoltarea şi securitatea Africii.

Consultările au fost un bun prilej pentru cei doi miniştri de a discuta teme regionale de interes comun, în special securitatea din regiunea Mării Negre şi situaţia de securitate din regiunea Sahel. Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat, totodată, eforturile deosebite ale României pentru a sprijini multidimensional Ucraina, a facilita exportul de cereale din Ucraina pentru combaterea unei crize alimentare globale şi cele în favoarea cetăţenilor din state terţe evacuaţi din cauza războiului”,se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *