propuneri ministri

Ministrul Transporturilor a rupt contractul cu privire la construirea centurii Mihăilești

Politica

Ministrul Transportuilor, Răzvan Cuc a anunţat, joi, rezilierea contractului cu firma spaniolă care lucrează la centura oraşului Mihaileşti. Anunţul a fost făcut în prezenţa tuturor televizinilor, invitate la o „vizită de lucru”, ministrul invocând neregulile descoperite la faţa locului.

În timpul vizitei pe care a facut-o, joi dimineață, pe șantierul Centurii Mihăilești, Răzvan Cuc a declarat că a găsit la lucru doar 7 muncitori cu 4 utilaje. Asta, în condițiile în care șoseaua ar fi trebuit să fie gata încă din 2017.

„I-am cerut domnului director Neaga (de la CNAIR – n.red.) să se rezilieze contractul chiar astăzi. Asa nu se mai poate! Și așa vom continua să facem: dacă antreprenorul nu vine cu utilajele cu care s-a angajat în contract că va lucra în România și nu are mobilizarea necesară pe șantier, reziliem contractele.

CNAIR s-a întalnit cu constructorul și i-a facut o serie de recomandări, de care acesta nu a ținut cont. Poate are alte interese, poate asculta de altcineva… nu stiu. Oricum, nu mai tolerez astfel de comportamente”, a declarat Cuc.

Întrebat de presă dacă nu cumva firma spaniolă Copisa a lucrat în ritm de melc și din cauza ca n-a primit la timp banii de la CNAIR – situație înregistrată de altfel în primavara anului trecut – Răzvan Cuc a raspus că nu e cazul.

„Când a venit la licitație, și-a estimat costurile. Probabil dacă termină lucrările în 2017, așa cum scria în contract, costurile ar fi fost mai mici. Dar între timp, din 2016 încoace, progresul lucrărilor a ajuns la doar 30%. Iar CNAIR nu are nicio datorie către constructor, în prezent”, a mai spus Razvan Cuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *