Index Dubai

Mobila românească – la Târgul Internațional Index Dubai

Social

Producătorii români de mobilier şi produse de design interior au expus, în premieră, la târgul internațional Index Dubai, desfăşurat în perioada 17-19 septembrie. De asemenea, au purtat discuții B2B cu importante nume internaționale în domeniu, ce deschid perspectivele promovării brandurilor românești și creșterii exporturilor în țările MENA, potrivit unui comunicat de presă.

Secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Mihaela Gabriela Voicilă, împreună cu ambasadorul României, E. S. Adrian Măcelaru şi consulul general în Emiratele Arabe Unite, Nicoleta – Loredana Teodorovici, au discutat cu reprezentanții firmelor expozante şi le-au facilitat producătorilor români vizite în showroom-uri specifice, pentru realizarea unor conexiuni de afaceri.

România a participat pentru prima dată cu pavilion național la acest eveniment. Nouă firme din categoria mobilierului HoReCa si rezidențial au expus pe o suprafaţă de 324 mp. Produsele prezentate au fost: mobilier modern, mobilier clasic contemporan şi decorațiuni interioare – obiecte decorative din sticla şi metal, vitralii, perne, draperii şi perdele, potrivit aceleași surse.

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, sub brandul sectorial Stil, Confort, Durabilitate – Mobila Românească, producătorii români au promovat mobilierul autohton şi caracteristicile sale: calitate, materie primă şi materiale ecologice, finisaje inovative, valoare adăugată mare, aliniere la trenduri internaționale, varietate de produse şi stiluri. Reprezentanții companiilor româneşti au avut oportunitatea de a se familiariza ”pe viu” cu oferta ţărilor recunoscute în acest sector şi de a stabili contacte pentru viitoare colaborări pe piaţa din Orient.

Piaţa din Dubai oferă producătorilor mondiali de mobilă o gamă largă de oportunități, având în vedere dezvoltarea industriei de construcții, iar prin Strategia Națională a Emiratului Dubai companiile românești au posibilitatea consolidării poziției pe piața din regiunea Golfului şi dezvoltarea exporturilor de mobilă în această zonă. Exportul românesc pentru anul 2018 în Emiratele Arabe Unite a fost de 15,255 mil Euro.

În perioada 17-19 septembrie a.c., Dubai World Trade Center a găzduit şapte expoziții complementare: Index Dubai, Hotel Show, Workspace, Leisure Show, Surface Design, FIM şi Index Home, făcând din aceasta manifestare cel mai important eveniment din domeniul mobilei, decorațiunilor şi al designului.

Participarea firmelor româneşti la evenimentul expoziţional din Dubai a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în colaborare cu Asociația APMR. Firmele participante la Index Dubai au fost: Caro Jibou, Ecomatrix, Famex Prod, Fascinația Sticlei, i.i. Negru Forester, Loghinmob , Modern Glass Art , Sculptura Secuiască şi Sophia 2004. Bugetul estimat al acțiunii a fost de cca. 1.455.436 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *