isu

Mobilizare ISU pe litoral – peste 1.000 de pompieri din toată țara detașați în stațiunile de la mare

Social

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a suplimentat, din 15 iunie, pe litoral, numărul pompierilor care vor interveni la nevoie pentru salvarea persoanelor în cazuri de incendiu, accident, înec. Peste 1000 de pompieri, din 23 de județe ale țării, vor fi trimiși pe litoral, în serii de câte două săptămâni, pe durata întregului sezon estival, potrivit ISU Dobrogea.

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate, motociclete SMURD).

Pentru creșterea gradului de siguranță a celor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, au fost operaționalizate 23 de puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

10 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu/Raja Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti și Vama Veche;
8 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, șenilate și motociclete SMURD, în stațiunile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche;
5 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcațiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.

Atenție mare este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrăzile A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.

Proiectul, lansat în urmă cu trei ani la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

-în zonele unde au fost înregistrate în ultimii ani cele mai multe situații de urgență, au fost instalate corturi de prim-ajutor. Acestea se găsesc, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirgiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche. Corturile sunt dotate cu toate echipamentele necesare acordării prim-ajutorului medical calificat: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare și tărgi.

-programul de funcționare al acestora este cuprins în intervalul orar 08.00 – 20.00. Lângă corturi staționează șenilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, capabile să asigure intervenția pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim-ajutor;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *