Noaptea Europeană a Muzeelor

Noaptea Europeană a Muzeelor 2019

Actualitate Social

Noaptea Europeană a Muzeelor 2019, se va desfăşura pe 18 mai, și va fi marcată în România prin expoziţii inedite şi muzee de nişă la nivel naţional, dar şi prin prezenţa unor noi modalităţi de transport în Bucureşti.

Festivalul, aflat la a 15-a ediţie, este parte a proiectului Noaptea Europeană a Muzeelor, un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronat de Consiliul Europei, UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. În România, evenimentul este organizat pe plan naţional, de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR).

Printre instituţiile din Bucureşti care s-au înscris la Noaptea Muzeelor 2019 se numără Muzeul Naţional al Ţăranului, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul „George Enescu”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul Naţional al Pompierilor, Muzeul de Artă „Vasile Grigore”, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici”, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi Muzeul Universităţii Politehnica. Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti – Mogoşoaia va participa şi el la eveniment.

Pe plan naţional, au fost înscrise peste 100 de muzee şi entităţi culturale diverse, care provin din 36 de judeţe. Printre noile spaţii de expunere din ţară se numără Memorialul Gherla şi Memorialul Rezistenţei şi Opresiunii din Bihor, Forum-Apulum Alba Iulia, Vadon Cinegetica din Sfântu Gheorghe (Covasna), Muzeul Arcani Gorj, Galeria Alchimia din Iaşi, Atelierul Geza Vida din Baia-Mare şi Biserica Evanghelică din Sibiu.

O altă noutate a Nopţii Muzeelor 2019 în Bucureşti va fi legată de transportarea participanţilor. Cei care îşi doresc să acopere harta obiectivelor din Capitală vor putea apela la serviciul BlackCab. O cursă cu maşinile acestuia poate fi rezervată pe site-ul companiei, prin telefon sau prin intermediul aplicaţiilor mobile. Clienţii care se află la prima vizită sau sunt clienţi regulaţi pot beneficia de reduceri speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *