telefonului mobil

Noul Cod Rutier intră în vigoare pe 12 octombrie – ATINGEREA telefonului este interzisă

Social

Noul Cod Rutier intră în vigoare începând de sâmbătă, 12 octombrie 2019, şi aduce o serie de restricţii importante pentru şoferii din întreaga ţară. În plus, cei care preferă să circule pe drumurile publice cu biciclete sau trotinete electrice sunt la rândul lor vizaţi de aceste modificări.

Numeroasele accidente produse din cauza neglijenţei conducatorilor auto care folosesc telefoanele mobile în timp ce se află în trafic, i-au determinat pe poliţişti să aplice sancţiuni mult mai aspre pentru a pune punct acestei situaţii.

Astfel, cei care sunt prinși cu ochii în telefon sau orice alte dispozitive cu ajutorul cărora se pot face fotografii sau înregistrări audio/video, vor fi sancționați cu amendă pe măsură şi nu este exclus să rămână chiar şi fără permis.

Această interdicţie este valabilă și pentru cei care se deplasează cu ajutorul bicicletei, trotinetei, sau căruţei. Dacă sunt prinşi manevrând dispozitive foto/video în timp ce conduc, aceştia vor primi amenzi mai aspre decât în cazul autovehiculelor, cuprinse între 870 şi 1160 lei.

Totuşi, potrivit modificărilor aduse Ordonanţei Guvernamentale nr.11/2019 interdicţia se aplică doar în cazul în care vehiculele se află în mişcare, ceea ce înseamnă că participanţii la trafic pot folosi telefoanele mobile atunci când staţionează. Vor fi amendaţi, însă, cei care opresc la semafor pentru a manevra dispozitivele amintite mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *