Sanna Marin

Noul premier al Finlandei – Sanna Mirella Marin

Externe

Social-democrații din Finlanda, care conduc o coaliție guvernamentală formată din cinci partide, au ales-o duminică pe Sanna Marin, ministrul Transporturilor în vârstă de 34 de ani, să devină premier săptamâna viitoare, urmând să fie cel mai tânăr prim-ministru din istoria țării, preluând această funcție după demisia lui Antti Rinne, informează Reuters.

Momentul ales pentru schimbarea conducerii guvernului este neobişnuit pentru Finlanda, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, jucând un rol central în eforturile de a stabili viitorul buget al blocului comunitar, scrie Reuters.

Premierul în exercițiu, Antti Rinne, a demisionat la începutul acestei săptămâni după ce Partidul de Centru, membru al coaliţiei guvernamentale de la Helsinki, a spus că îşi retrage sprijinul pentru el din cauza felului în care a gestionat o grevă a poştaşilor.

„Avem multe de făcut pentru a restabili încrederea”, a declarat Sanna Mirella Marin, după ce a obţinut – la limită – votul în rândul membrilor din conducerea partidului său social-democrat. Pe locul al doilea al acestui scrutin intern s-a plasat Antti Lindman, şeful grupului parlamentar al partidului (SDP).

„Avem un program de guvernare comun, care ţine coaliţia împreună”, a mai spus Sanna Marin.

Coaliţia, care a ajuns la guvernare în urmă cu doar şase luni, a convenit să continue programul de guvernare, după ce Rinne a anunţat că demisionează la cererea Partidului de Centru.

Viitorul premier – Sanna Marin s-a născut la Helsinki, dar a locuit în Espoo, Pirkkala și Tampere. A studiat Științe administrative la Universitatea din Tampere, pe care a absolvit-o în 2012, an în care a fost aleasă în Consiliul Municipal din Tampere. A condus Consiliul Municipal din 2013 până în 2017, când a fost realeasă, cu mult mai multe voturi decât prima dată. Face parte, de asemenea, din adunarea locală a regiunii Tampere.

În 2014 a devenit vicepreședinte a Partidului Social-Democrat, iar în 2015 a fost aleasă în Parlamentul național, din partea districtului Pirkanmaa, cu 10.911 voturi. Patru ani mai târziu, ca și în cazul alegerilor locale, a fost realeasă deputat cu mult mai multe voturi – 19.088.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *