Noua sesiune de înscrieri în concursul pentru identitatea brandului turistic al staţiunii Mamaia care a debutat pe 29 februarie 2024 se va închide mâine, pe 7 martie, la ora 23.59.
Potrivit unui comunicat de presă al OMD Mamaia Constanța, propunerile calificate în prima etapă a votului public sunt revalidate ca semi-finaliste şi vor intra din nou în etapa de vot public. În noua rundă, pe lângă primele propuneri care au ajuns deja în semifinală, se vor mai califica încă 10 propuneri noi.
Participanţii din prima etapă a înscrierilor pot trimite noi propuneri în limita a maxim 3 propuneri pentru fiecare candidat (prima etapă + etapa actuală). Astfel, votul publicului se reia de la zero. Juriul a anunţat că logo-ul va fi evaluat separat de slogan.
“În primul rând vrem să-i asigurăm pe cei care sunt semi-finalişti că rămân în competiţie! În privinţa acestor propuneri deja calificate, nu se schimbă nimic. Competitorii au dreptul la maxim 3 propuneri în ambele etape (iniţială + actuală). Unicul lucru care se schimbă este legat de cei care şi-au manifestat interesul să se înscrie în concursul nostru pentru realizarea identităţii de brand a staţiunii Mamaia şi care din diverse motive, fie au auzit târziu de concurs sau nu au ştiut deloc de el, fie nu au avut timp suficient pentru înscrierea propunerilor în platformă. Deci, îi invităm încă o dată pe cei care doresc să intre în competiţie, să ne trimită propunerile lor pe www.concurslogomamaia.ro,” a declarat George Măndilă, Preşedinte Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa.
Totodată, organizatorii au anunţat că toate aceste detalii se regăsesc şi pe website-ul oficial www.concurslogomamaia.ro, recomandarea acestora fiind citirea cu atenţie a regulamentului, atât pentru noii înscrişi, cât şi pentru cei care sunt deja semi-finalişti.
Regulamentul oficial al concursului a fost modificat printr-un act adiţional, pe care îl pot citi toţi cei care doresc să se înscrie: https://concurslogomamaia.ro/wp-content/uploads/Act-aditional-nr.2-regulament-MAMAIA.pdf
NOUL CALENDAR AL CONCURSULUI:
• 29 februarie, ora 08.00 – 7 martie, ora 23.59 – etapa suplimentară de înscrieri în concurs. Participanţii vor transmite propunerile respectând condiţiile din regulament;
• 8 martie – 15 martie – selectarea a 10 propuneri de logo din etapa suplimentară de înscrieri;
• 18 martie, ora 08.00 – 27 martie, ora 23.59 – se reia votul public pentru toate propunerile de logo şi jurizare runda a 2-a, conform criteriilor de la art. 27, 28, 29, 30. Juriul va evalua propunerile de slogan separat de propunerile de logo. Sloganurile nu vor intra în etapa de vot public, vor fi evaluate doar de către juriu. Screening tehnic pentru runda a 2-a de propuneri;
• 2 aprilie – anunţarea celor 3 propuneri finaliste prin ponderea dintre scorul juriului şi scorul votului public; afişarea lor pe www.concurslogomamaia.ro;
• 2 aprilie – 8 aprilie – revizii propuneri finaliste;
• 10 aprilie – anunţul câştigătorului concursului.
Detalii suplimentare pot fi solicitate organizatorilor concursului prin completarea formularului disponibil online la secţiunea contact a website-ului oficial: www.concurslogomamaia.ro.
Înfiinţată în primăvara anului trecut, asociaţia îşi propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potenţialului experienţei de vacanţă pe care staţiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.