Participarea premierului Marcel Ciolacu la evenimentul „ROMÂNIA-NATO, 20 de ani”

Politica

Premierul Marcel Ciolacu a susținut un discurs cu prilejul evenimentului „ROMÂNIA-NATO, 20 de ani”, organizat de Ministerul Apărării Naționale la Palatul Cercului Militar Național.

„Acum 20 de ani, România s-a alăturat Alianței Nord-Atlantice în cea mai semnificativă extindere din istoria NATO. Pentru țara noastră, natura istorică a acestui moment trece dincolo de numărul noilor membri admiși în 2004. De fapt, a semnificat revenirea României la comunitatea de valori și principii democratice occidentale, un pas indispensabil pentru securitatea și dezvoltarea țării.

Integrarea în structurile euroatlantice a reprezentat un obiectiv strategic de politică externă și securitate susținut de întreaga societate și de clasa politică. Acest proiect de țară a devenit fundamentul României democratice și prospere, în măsură să ofere cetățenilor cele mai solide garanții de securitate din întreaga noastră istorie.

Cele două decenii care au trecut de la aderarea noastră la NATO stau mărturie faptului că libertatea, prosperitatea și securitatea de care ne bucurăm zi de zi sunt mai puternice ca niciodată. În același timp, mediul de securitate actual, tot mai deteriorat și imprevizibil, ne confirmă că datoria noastră principală este să rămânem vigilenți pentru apărarea acestor valori.

Amenințările și provocările cărora trebuie să le facem față împreună sunt din ce în ce mai diferite și complexe. Important este că, într-un context regional și global volatil, angajamentul Aliaților de a proteja valorile acestui spațiu și de a se apăra reciproc este de neclintit.
Doamnelor și domnilor,
În acest moment aniversar, trebuie ne gândim atât la realizările, cât și la responsabilitățile noastre în cadrul Alianței.

În această perioadă, România și-a conturat și consolidat profilul strategic la nivelul Alianței, iar capacitatea sa de a contribui la securitatea și stabilitatea euroatlantică și internațională a crescut substanțial.
Am participat constant, încă dinaintea momentului aderării, și continuăm să participăm activ la misiunile și operațiile NATO. Tocmai de aceea, vreau să folosesc acest prilej pentru a-mi exprima aprecierea și respectul pentru serviciul și sacrificiul militarilor români participanți la aceste misiuni și operații, a căror activitate este cea mai clară dovadă a seriozității cu care abordăm responsabilitățile care ne revin ca aliat.

În același timp, contribuim activ la dezbaterile privind implementarea tuturor sarcinilor fundamentale ale NATO: apărarea colectivă, prevenirea și gestionarea crizelor și securitatea prin cooperare. Contribuția valoroasă a României este recunoscută de Aliații noștri la cel mai înalt nivel.
Totodată, România s-a remarcat ca promotor al solidarității transatlantice și al unității Aliate și ca susținător ferm al politicii „ușilor deschise”. Grație continuării acesteia, am fost mai motivați, și am putut deveni membri NATO. De asemenea, avem o înțelegere cuprinzătoare a politicii de parteneriate a NATO, acumulată atât ca beneficiar al acesteia, cât și din poziția de Aliat, puternic susținător al securității de parteneriate.

Responsabilitatea noastră de asigurare a securității cetățenilor români și de protejare a valorilor Alianței este susținută de statutul nostru de Aliat de nădejde și de apărători ai Flancului Estic.
Marea Neagră, zonă de importanță strategică pentru Alianță, este centrul de gravitație al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, iar instabilitatea din zonă afectează profund securitatea euroatlantică. Pe acest fond, România continuă să-și respecte angajamentul față de susținerea neechivocă a Ucrainei, dar și a partenerilor NATO vulnerabili precum Republica Moldova și Georgia, care au ales să adere la sistemul de valori euroatlantice.

Astăzi, România este ancorată ireversibil în comunitatea euroatlantică și reprezintă, la rândul său, o ancoră strategică a NATO pe Flancul de Est. România rămâne un Aliat matur și credibil, cu o atitudine pro-activă și cu capacitatea de a acționa susținut pentru îndeplinirea obiectivelor proprii și protejarea valorilor Aliate.
La mulți ani României în NATO!

La mulți ani cetățenilor români sub umbrela de securitate și prosperitate a NATO!
Vă mulțumesc!”a transmis premierul Macel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *