Ministerul Sănătății a alocat peste 80 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru investiții în infrastructura necesară tratării pacienților critici nou-născuți potrivit unui comunicat de presă .
80.200.000 Euro fără TVA au fost alocate pentru finanțarea unui număr de minim 25 spitele publice pentru:
– creșterea capacității secțiilor/compartimentelor de terapie intensivă nou născuți cu minim 124 de paturi adiționale, inclusiv infrastructura și echipamente;
– dotarea secțiilor nou născuți existente în vederea dotării cu echipamente medicale adecvate pentru minim 90 de paturi existente;
– construirea, amenajarea și dotarea a minim 8 centre de training care au ca scop formarea continuă a cadrelor medicale pentru tratarea nou născuților cu patologii grave;
– îmbunătățirea programului de screening (retinopatie de prematuritate, maladii congenitale de cord) prin dotarea infrastructurii existente cu aparatura medicală relevantă;
Tot în cadrul acestei investiții vor fi achiziționate 12 unități mobile de terapie intensivă neonatală nivel III.
Dosarele de finanțare se vor încărca pe pagina de web www.proiecte.pnrr.gov.ro
Data deschidere platformă pentru depunere dosare de finanțare: 21 octombrie 2022 ora 10:00.
Data închiderii: 03 martie 2023, ora 16:00
Data limită de implementare a proiectelor: 30 noiembrie 2024.