POLITIA

Poliția Română avertizează – Amenzi false trimise șoferilor pentru depășirea vitezei

Social

Poliția Română avertizează asupra unei noi înșelăciuni. Este vorba despre e-mail-uri prin care unii şoferi au fost informați că ar fi fost sancționați în trafic pentru depășirea vitezei legale.

“Mai multe persoane au primit e-mail-uri prin care au fost informați că ar fi fost sancționați în trafic pentru depășirea vitezei legale. Șoferilor li s-a cerut să plătească amenda online. Poliția Română atrage atenția că este vorba de o înșelătorie și avertizează românii să nu dea curs unor astfel de solicitări. Practic, de pe o adresă de e-mail ce pare a fi a Poliției Române vine o amendă electronică, în care șoferul este informat că a fost sancționat în trafic și că poate plăti jumătate din amendă prin plată online.

Polițiștii au demascat înșelătoria printr-o postare pe pagina de Facebook. „Acest e-mail nu este emis de Poliția Română! Este doar un nou tip de înșelăciune! Nu dați curs unor astfel de solicitări și verificați orice foarte bine, înainte de a introduce online datele bancare!”, spun polițiștii din cadrul IGPR”, pe pagina oficială de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *