dancila guvern

Premierul Dăncilă – anunță noi discuții în CEX după refuzul președintelui privind remanierea

Politica

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, la Ploiești, că nu crede că își va schimba opțiunea în privința remanierii guvernului în Parlament, cerută de Liviu Dragnea, o discuție urmând să aibă loc în Comitetul Executiv Național.

Întrebată dacă va accepta o restructurare guvernamentală, în condiţiile în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că singura variantă pentru înlocuirea unor miniştri în cabinetul Dăncilă este restructurarea guvernamentală, premierul a spus: „Acest lucru îl vom discuta în cadrul Comitetului Executiv Naţional.

Pentru mine, acum este important să merg în mijlocul oamenilor, astfel încât guvernarea să se plieze pe cerinţele oamenilor, să merg să văd stadiul realizării lucrărilor din fonduri europene şi din fonduri guvernamentale. Şi aceasta discuţie va fi în CExN.

Dar nu cred că o să-mi schimb opţiunea„. Declarațiile au fost făcute de Dăncilă cu puțin timp înainte ca Iohannis să anunțe la Cotroceni că a trimis și în scris refuzul său privind remanierile.

Chestionată dacă a reușit să vorbească cu președintele despre motivarea respingerii miniștrilor, Viorica Dăncilă a spus că a încercat, dar nu a reușit.

„Am sunat la Administrația Prezidențială și mi s-a spus că domnul președinte este la Bruxelles – luni și domnul președinte își lansează cartea la Ploiești, pe scările vopsite, marți”, a spus Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *