Premierul Viorica Dancilă, a participat luni la semnarea contractului de finanţare a proiectului „Venus – Împreună pentru o viaţă în siguranţă” de către ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei si Bărbaţi, Graţiela Drăghici.
Premierul a anuntat că, se dorește a fi “un semnal puternic” cu privire la faptul “că violența în familie nu este tolerată, iar atunci când, din păcate, apare, este important ca victimele să știe că nu sunt singure și pot fi sprijinite să revină la o viața normală”.
„Semnarea finanţării proiectului «Împreună pentru o viaţă în siguranţă» este o premisă solidă că mii de oameni – femei, bărbaţi şi copii – vor fi protejaţi de violenţa în familie şi îşi vor recăpăta încrederea şi demnitatea. Este un semnal puternic totodată că violenţa în familie nu este tolerată, iar atunci când, din păcate, apare este important ca victimele să ştie că nu sunt singure şi pot fi sprijinite ca să revină la o viaţă normală.
Datele arată că, din nefericire, cazurile de violenţă domestică înregistrează o creştere îngrijorătoare. Un indicator care reflectă gravitatea acestui fenomen este numărul mare de decese cauzate de violenţa în familie: 1.374 de persoane şi-au pierdut viaţa în perioada 2009-2016 ca urmare a agresiunilor suferite. Întreaga societate a fost impresionată de cazurile tinerelor ucise de partenerii lor”, a declarat, la ceremonie, premierul Viorica Dăncilă.
Premierul a mai spus că că formele de agresiune sunt de mai multe tipuri, nu doar fizică, iar victimele violenţei domestice sunt tot mai multe de la an la an.
„Combaterea violenţei în familie şi sprijinirea victimelor sunt imperative. Am acţionat în acest sens atât în timpul activităţii mele ca europarlamentar, cât şi în mandatul de prim-ministru. Una dintre primele măsuri aprobate în calitate de şef al Executivului a fost menită să reglementeze ordinul de protecţie provizoriu, care să permită poliţistului să intervină la timp în situaţii de pericol iminent.
Am venit apoi cu reglementări mai clare pentru promovarea egalităţii de gen şi combaterea violeneţei în familie şi proceduri coerente de intervenţie pentru specialişti, astfel încât să se obţină o protecţie reală a victimelor”, a afirmat Dăncilă.
Totodată a precizat că, persoanele care se confruntă cu astfel de probleme vor fi sprijinite prin programe de formare profesională pentru a se integra profesional şi social.
„Este esenţial acest sprijin pentru că în foarte multe cazuri victimelor le este teamă să părăsească domiciliul pentru că nu au un loc de muncă şi sunt dependente financiar de agresor. Acest program va fi dezvoltat la nivel naţional prin colaborarea cu autorităţile locale. Îmi doresc ca punerea lui în aplicare să înceapă în cel mai scurt timp, având în vedere că proiectul este bine pregătit şi au fost deja încheiate protocoale de colaborare între Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei si Bărbaţi şi autorităţile locale”, a mai spus premierul.
Proiectul «Venus – Împreună pentru o viaţă în siguranţă» este estimat la 11 milioane de euro şi va fi finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Capital Uman.