Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa – „Pacea în Ucraina şi securitatea Europei sunt inseparabile”

Externe

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că pacea în Ucraina şi securitatea în Europa sunt inseparabile, avertizând că nu vor exista negocieri credibile şi de succes şi o pace durabilă fără implicarea Kievului şi a Uniunii Europene în negocieri, potrivit EFE.

„Pacea în Ucraina şi securitatea Europei sunt inseparabile”, a subliniat Antonio Costa, ca reacţie la ultimele demersuri ale preşedintelui american Donald Trump pentru a pune capăt invaziei pe scară largă declanşate de Rusia în Ucraina acum aproape trei ani.

Fostul prim-ministru portughez a subliniat că „fără Ucraina şi fără UE nu vor exista negocieri credibile şi de succes, şi nici o pace durabilă”.
„Pacea nu poate fi o simplă încetare a focului, întrucât Rusia nu trebuie să mai fie o ameninţare pentru Ucraina, pentru Europa, pentru securitatea internaţională”, a afirmat Antonio Costa, în prima sa declaraţie după convorbirile de miercuri ale preşedintelui american cu omologii săi rus şi ucrainean, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski privind negocierile de pace.

Surse europene au precizat că declaraţiile preşedintelui Consiliului European expun liniile generale ale discursului său de sâmbătă la Conferinţa de Securitate de la München, unde va lua cuvântul după Zelenski. Sursele au adăugat că blocul comunitar al celor 27 de ţări membre analizează situaţia şi că un summit european extraordinar nu este prevăzut pentru moment.
Donald Trump a purtat joi o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, după care a afirmat că a convenit cu liderul rus începerea negocierilor de pace privind războiul în Ucraina. După discuţia cu Putin, Trump a vorbit cu Zelenski, care se întâlnise anterior la Kiev cu secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, iar oficialul american i-a înmânat un proiect de acord economic ca parte a negocierilor de pace. Un proiect pe care Zelenski speră să îl semneze cu reprezentanţii Washingtonului în acest week-end, în Germania, în marja Conferinţei de Securitate de la München.

În acest context, secretarul de stat american pentru apărare, Pete Hegseth, a declarat, la sediul NATO, că nu este realist să se creadă că Ucraina poate recupera teritoriul pe care îl avea în 2014, înainte de invazie, şi nici ca acordul de pace să prevadă aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *