putin-dodon

Președintele Igor Dodon, – “înțelegere de principiu” cu Vladimir Putin în privința scăderii prețului la gaze

Externe

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat, luni, că a ajuns la o “înțelegere de principiu” cu Vladimir Putin în privința scăderii prețului gazelor rusești, în cadrul întâlnirii pe care au avut-o sâmbătă, la Moscova.

”Am ajuns la o înțelegere de principiu și am coordonat următorii pași de colaborare în sfera aprovizionării cu gaze, ceea ce ne permite să afirmăm deja la această etapă că tarifele pentru consumatorii finali nu vor crește.

Începând cu 1 octombrie, prețul la gazele rusești, furnizate Moldovei, va scădea”, scria Dodon pe pagina sa de Facebook, după întrevederea cu Putin.
Prețul gazelor importate de la ruși urmează să scadă cu 10-15 dolari de la 1 octombrie, de la prețul de 235 de dolari la mia de metri cubi, cu 45-50 de dolari din ianuarie și cu 70 de dolari de la 1 aprilie.

Președintele Dodon a mai menționat că a discutat cu președintele rus mai multe chestiuni legate de politica internă și externă a R.Moldova și că a mulțumit părții ruse „pentru susținerea acordată în procesul de transfer pașnic al puterii”.

”Totodată, i-am comunicat președintelui Federației Ruse despre activizarea contactelor cu oficiali de rang înalt din partea celor mai importanți parteneri externi ai țării noastre (FR, UE și SUA), despre rezultatele recentei întrevederi de la Bruxelles cu conducerea UE și NATO, precum și despre discursul pe care îl voi rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU”, a mai scris Dodon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *