Daniel Florea

Primarul Daniel Florea – în mijlocul copiilor din Sectorul 5, la început de an școlar

Social Actualitate

Primarul Daniel Florea s-a aflat, luni, în mijlocul copiilor din Sectorul 5, în prima zi a noului an școlar 2019 – 2020.

Edilul a mers luni la Școala Gimnazială „I.G. Duca”, Colegiul Național „Gheorghe Lazar”, Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, Școala Gimnazială nr. 131, Colegiul Economic „Viilor” și la Grădinița nr. 205, unde a discutat cu părinții și cadrele didactice, urându-le mult succes elevilor în noul an școlar.

„Debutul de an școlar găsește cea mai mare parte a unităților școlare din Sectorul 5 pregătite pentru a-i întâmpina pe copii, oferind condiții optime desfășurării procesului educațional. Și tot în acest sens, am aprobat și urmează să implementăm un program prin intermediul căruia vom amplasa module în curțile a 10 unități de învățământ în care vor fi amenajate unități tip after school. Continuăm să identificăm soluții pentru asigurarea unor spații care să permită ca procesul de învățământ să se desfășoare doar în 2 schimburi, fiind eliminat schimbul 3.

Nu este un lucru simplu ca, în premieră după 1989, să reconstruiești școli din temelii. Ne dorim și facem toate eforturile pentru ca lucrările de construire de la zero a unităților de învățământ gimnazial nr. 124 și I.C.

Brătianu (nr. 141) să fie finalizate cât mai repede, pentru ca elevii să poată să învețe din nou în clădirile școlilor lor. Suntem o comunitate care nu a beneficiat și nu beneficiază de un buget generos, de aceea, am identificat și alte surse de finanțare decât bugetul local pentru reabilitarea școlilor. Sunt pe deplin încredințat că vom reuși să conferim spațiilor educaționale aspectul european pe care copiii noștri îl merită”, a declarat, Daniel Florea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *