Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut miercuri, 7 februarie 2024, la Strasbourg, declaraţii de presă comune cu Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiilor Preşedintelui României:
„Mulţumesc foarte mult, doamnă Preşedinte! Roberta, îţi mulţumesc pentru această invitaţie, de abia aştept această discuţie. Daţi-mi voie, de la bun început să mulţumesc pentru dialogul foarte bun pe care l-am avut întotdeauna!
Mă aflu aici, la Parlamentul European, la invitaţia doamnei Preşedinte Metsola, pentru a participa la dezbaterea „This is Europe” şi pentru a avea un dialog cu membrii Parlamentului European pe temele europene care ne preocupă pe toţi acum în prag de alegeri europene.
Am avut o întâlnire foarte bună cu doamna Preşedinte, întotdeauna avem discuţii foarte bune şi, evident, i-am mulţumit pentru sprijinul constant şi ferm pentru obiectivul nostru, al românilor, de a intra în spaţiul Schengen.
Apartenenţa deplină a României la spaţiul Schengen, inclusiv – evident – cu frontierele terestre, cât mai curând, va întări considerabil Uniunea şi securitatea Uniunii şi va înlesni coeziunea şi cooperarea dintre noi.
Am discutat despre priorităţile de pe agenda europeană în această perioadă foarte importantă, când ne pregătim pentru alegerile europarlamentare.
Ne pregătim, de asemenea, pentru decizii cu impact pe termen lung pentru viitorul nostru ca Uniune, inclusiv adoptarea noii Agende Strategice, vorbim despre extinderea Uniunii, despre gestionarea migraţiei, stimularea competitivităţii sau întărirea Pieţei Interne. Pe scurt – demersuri care să ne consolideze Uniunea intern şi extern şi, foarte important după părerea mea, să consolideze rolul global al Uniunii Europene.
Am exprimat foarte mult eforturile doamnei Preşedinte de reformare a Parlamentului European, prin măsuri ferme, clare, curajoase de creştere a transparenţei, a responsabilităţii şi a integrităţii.
Am discutat clar şi despre războiul din Ucraina şi cum trebuie să rămânem uniţi. Am discutat, cum discutăm de fiecare dată, trebuie să vă spun, şi despre Moldova – ce se poate face pentru a veni în sprijinul Moldovei, mai ales acum după ce s-a decis că este cazul să devină parte a spaţiului european.
Avem, noi avem o viziune comună despre viitorul nostru, al Uniunii, şi cred că este foarte bine ca multe dintre aceste chestiuni să fie discutate astăzi, în Parlamentul European. Eu voi lansa o serie de idei pe care le-am elaborat în ultima vreme. Sunt foarte curios să văd ce reacţii au parlamentarii europeni.
Această dezbatere de tip „This is Europe” are o tradiţie acum deja din 2022 şi cred că este un format care generează nu doar idei şi dezbateri, ci şi soluţii şi mă bucur că deschid seria dezbaterilor „This is Europe” din acest an, un an extraordinar de important pentru Uniune, pentru politicienii din Uniunea Europeană. Avem alegeri europene, dar avem şi foarte multe alegeri în state membre.
Voi sublinia şi în plen, dar pot să spun şi acum că eu pledez pentru o Uniune puternică, o uniune consolidată, unită, solidară şi cu concepte solide pentru parcursul pentru următorii ani în beneficiul cetăţenilor europeni.
Mulţumesc!”, a declarat Klaus Iohnnis.