Președintele Iohannis – întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditaţi la Bucureşti

Actualitate

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 21 iunie 2023, întrevederea cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti organizată cu prilejul încheierii, la finalul lunii iunie, a mandatului Preşedinţiei suedeze a Consiliului UE.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv în perspectiva Consiliului European din 29-30 iunie 2023.
Preşedintele României a adresat mulţumiri Preşedinţiei suedeze a Consiliului UE pentru eforturile întreprinse în avansarea agendei europene, într-un context dificil, marcat de continuarea războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi de consecinţele complexe ale acestuia la nivel regional şi global.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România va acţiona în continuare pentru o Uniune Europeană puternică şi rezilientă şi pentru protejarea valorilor şi a intereselor europene comune. Preşedintele României a evidenţiat, totodată, necesitatea menţinerii capacităţii UE de a oferi răspunsuri pragmatice şi unitare provocărilor actuale, arătând că unitatea europeană reprezintă un semnal extrem de puternic atât pentru parteneri, cât şi pentru cei interesaţi să dezbine Uniunea Europeană.

În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis s-a referit la recentul Summit al Comunităţii Politice Europene organizat cu succes de Republica Moldova la 1 iunie, evocând mesajul unitar de sprijin pentru Chişinău, precum şi pentru Ucraina transmis cu acest prilej, dar şi reconfirmarea relevanţei strategice a Vecinătăţii Estice şi a regiunii Mării Negre.
În perspectiva discuţiilor care vor avea loc în cadrul reuniunii Consiliului European referitoare la Ucraina, Preşedintele României a evidenţiat necesitatea menţinerii unui sprijin puternic din partea Uniunii Europene pentru această ţară, cât timp va fi necesar. Referindu-se la evoluţiile recente, Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit faptul că ţara noastră a condamnat ferm atacul forţelor ruse asupra barajului Nova Kakhovka. Totodată, Preşedintele României a subliniat importanţa celui de-al 11-lea pachet de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, salutând acordul asupra acestuia intervenit astăzi la Bruxelles, la nivelul ambasadorilor statelor membre.

De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis s-a referit la importanţa continuării procesului de extindere a Uniunii Europene, pledând, în acest sens, pentru deschiderea anul acesta a negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina.

Având în vedere crizele multiple din ultimii ani şi efectele acestora, Preşedintele României a susţinut revitalizarea discuţiilor la nivel european pe tema protecţiei civile, arătând că va ridica acest subiect la Consiliul European de la finele acestei luni, întrucât este necesar un răspuns european unitar şi coordonat în cazul dezastrelor la scară largă, bazat pe un angajament pe termen lung, o mai bună utilizare a resurselor financiare şi o abordare extinsă la nivelul întregii societăţi.

În ceea ce priveşte provocările complexe la nivel economic, Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru consolidarea sustenabilităţii şi a competitivităţii economiei Uniunii, cu luarea în considerare a specificităţilor naţionale şi a diferitelor grade de dezvoltare ale statelor membre, în procesul de transformare a economiei europene către un viitor verde.

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen, care continuă să fie un obiectiv prioritar pentru ţara noastră, reafirmând că România este un partener principial şi de încredere al Uniunii Europene, care acţionează constant şi dedicat pentru protejarea şi consolidarea frontierelor externe ale UE, inclusiv pentru gestionarea eficientă a migraţiei ilegale. Mulţumind partenerilor europeni pentru sprijinul larg pentru aderarea ţării noastre la Schengen, Preşedintele României a exprimat speranţa că în cursul acestui an va putea fi adoptată o decizie pozitivă în acest sens, cu sprijinul viitoarei Preşedinţii spaniole a Consiliului.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis viitoarei Preşedinţii spaniole a Consiliului UE, care va debuta la 1 iulie 2023, succes în îndeplinirea obiectivelor stabilite, reafirmând deschiderea României de a coopera îndeaproape pentru o Uniune puternică, pregătită să facă faţă provocărilor actuale şi viitoare.

În cursul discuţiilor au mai fost abordate subiecte de actualitate imediată, cum ar fi progresul procesului de aderare a Ucrainei la NATO, pe care România o susţine pe deplin şi activ, şi consolidarea Flancului Estic, în contextul pregătirii Summitului Aliat de la Vilnius, reconstrucţia Ucrainei, viitorul Black Sea Grain Initiative, fiind foarte apreciat sprijinul României pentru tranzitul produselor ucrainene, situaţia economiei europene, viitorul industriei europene de apărare, precum şi relaţiile UE-China.
Comunicat de presă Administrația Prezidențială

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *