Preşedintele Klaus Iohannis – în vizită la Parcul Natural Comana

Lifestyle

Președintele României, Klaus Iohannis, a vizitat miercuri, Parcul Natural Comana (județul Giurgiu), cu scopul de a discuta cu autorităţile planuri şi soluţii pentru a proteja parcul şi biodiversitatea lui şi de a largi accesul publicului, în scop recreativ şi educativ cu privire la importanţa protejării naturii. La finalul vizitei, șeful statului a susținut o declarație de presă.

“Am vizitat zona cu luciu de apă, cu stufăriș, am făcut o tură cu o barcă ecologică, cu motor electric. O zonă foarte frumoasă!
Am avut împreună cu mine în barcă pe domnul director, care mi-a explicat și istoria locului, și oportunitățile, și dificultățile.

Așa, sub linie, vreau să-i felicit pe toți cei care s-au implicat aici, începând, sigur, de la Consiliul Județean, Primărie, Romsilva, Mănăstirea, care am înţeles că este un partener foarte bun pentru zonă. Sunt convins că, dacă se realizează proiectele care au fost prezentate, zona va deveni mai atractivă, mai cunoscută, și, cu siguranţă, atunci are șanse să se dezvolte și mai mult și să joace un rol important din punct de vedere al echilibrului mediului, și este o zonă care poate să contribuie efectiv la prevenirea schimbărilor climatice, cel puțin climatul din regiune.

Deci, una peste alta, acest proiect este un proiect vechi. Este unul foarte reușit și, din partea mea și a echipei mele, vor primi tot sprijinul de care au nevoie”, a declarat președintele Klaus Iohannis, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *