iohannis

Președintele Klaus Iohannis – se va consulta cu Parlamentul pe tema referendumului

Politica

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Palatul Cotroceni, că guvernarea PSD a eșuat, reproșându-le social-democraților că nu termină cu asaltul asupra justiției. Tot el a spus că nu poate accepta să existe amnistie și grațiere pentru corupți. De asemenea, șeful statuluia decis să facă o reconsultare a Parlamentului pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului din 26 mai.

Preşedintele Klaus Iohannis:
“Vom avea referendum pe 26 mai.Este un lucru cunoscut că guvernarea pesedistă a eşuat. Mult-promisele spitale, în special spitalele regionale, nu mai există nici măcar pe hârtie. Autostrăzile s-au pierdut pe coridoarele şi în sertarele ministerului de resort. Economia suferă din cauza experimentelor făcute de PSD.

Dar cel mai grav este că asaltul PSD asupra justiţiei nu se termină, nu se mai termină! Un asalt constant, continuu, care a început cu Ordonanţa 13, care a scos sute şi sute de mii de români în stradă. Acea Ordonanţă 13, prin care pesediştii au vrut, dintr-o lovitură, să scape de justiţie, să-şi albească dosarele. Au vrut atunci să dea amnistie şi graţiere.

Tema nu numai că nu a fost abandonată de PSD, este păstrată în continuare, şi în continuare pesediştii îşi doresc amnistie şi graţiere pentru corupţi.Această temă trebuie clarificată. Eu nu pot să accept să existe amnistie şi graţiere pentru corupţi!

O imensă problemă a apărut pe parcursul guvernărilor pesediştilor şi, între timp, ştim ce vrea PSD şi cum acţionează. Această imensă problemă, în felul în care guvernează PSD, sunt ordonanţele de urgenţă, ordonanţele de urgenţă care se dau într-un mod, de obicei, total netransparent, fără consultări prealabile, fără a exista o claritate de ce trebuie să se dea ordonanţă de urgenţă. Şi asta se întâmplă inclusiv în domenii extrem de sensibile.

PSD guvernează prin ordonanţe de urgenţă în zona justiţiei, în zona politicii penale a statului român, or acest lucru nu se poate tolera mai departe. Este obligatorie reglementarea folosirii acestor ordonanţe de urgenţă, cum este clar că trebuie introduse posibilităţi de contestare a acestor ordonanţe la Curtea Constituţională. Pentru toate aceste motive, ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD.

Aşadar, am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României, pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului.

Aşadar, voi adresa Parlamentului României o nouă consultare, care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii – justiţie, politică penală -, până când nu se exprimă poporul, până nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”, a spus Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *