Dan Barna

Preşedintele USR Dan Barna – invitat la Forumul anual CEPA din SUA

Politica

Dan Barna, candidatul Alianței 2020 USR PLUS la Președinția României, se află în Statele Unite ale Americii, pentru forumul tradițional al think tank-ului Center for European Policy Analysis (CEPA), cel mai puternic ONG american concentrat pe teme legate de relația SUA cu statele din Europa Centrală și de Est.

“Zilele acestea sunt în Statele Unite ale Americii la invitația organizatorilor forumului Center for European Policy Analysis.
Voi participa la întâlniri cu reprezentanți ai mediului politic și de business american, cu experți în politică externă și, evident, cu reprezentanți ai importantei diaspore românești din America de Nord.

Folosesc această invitație pentru a duce și dincolo de ocean mesajul pe care l-am adresat miilor de români cu care m-am întâlnit în ultimele săptămâni: România este parte a occidentului iar prosperitatea și securitatea sunt direct influențate de felul în care reușește să profite de această poziție.

Le voi spune interlocutorilor mei că parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie întărit, dublat de un parteneriat economic chiar mai strâns decât există acum, iar România va rămâne principalul prieten al Americii în regiune.

La aproape 30 de ani de la Revoluție, în România nu există ezitări cu privire la direcția pe care trebuie să ne menținem. Iar asta se va vedea inclusiv în votul românilor”, a anunțat Dan Barna pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *