Primăria Capitalei – A început perioada de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea oraşului

Lifestyle

Primăria Capitalei anunță într-un comunicat de presă că a început perioada de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea oraşului. Două milioane de lei pentru cele mai votate iniţiative ale bucureştenilor.

“Bucureştenii şi reprezentanţii societăţii civile sunt invitaţi să decidă asupra modului în care sunt cheltuiţi banii din bugetul public şi să propună proiecte de dezvoltare a Bucureştiului în valoare totală de 2 milioane de lei. Suma maximă alocată unui proiect este de 500.000 lei (inclusiv TVA).

Reamintim că proiectele pot fi depuse în intervalul 20 septembrie 2021 – 19 octombrie 2021, perioada de evaluare va fi 20 octombrie 2021 – 03 noiembrie 2021, iar bucureştenii vor putea vota proiectele pe care le doresc în intervalul 05 noiembrie 2021 – 19 noiembrie 2021. În data de 23 noiembrie se vor anunţa care sunt proiectele câştigătoare.

Propuneri de proiecte
Pot participa la procesul de bugetare participativă toţi cetăţenii care locuiesc, lucrează sau studiază în Municipiul Bucureşti şi au vârsta de minim 18 ani.

De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte grupurile civice precum şi organizaţiile neguvernamentale care au sediul social/filială în Municipiul Bucureşti sau care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme ale Bucureştiului, chiar daca nu au sediul/filială în Municipiul Bucureşti.

Domeniile de interes
Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze în următoarele domenii:
a. Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei (amenajare de trotuare, zone pietonale, fluidizarea traficului, crearea de infrastructuri pentru siguranţa rutieră, creşterea gradului de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi, propuneri de zone cu restricţie auto, piste de biciclete, sisteme de supraveghere video, etc);

b. Amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă (amenajarea, repararea, renovarea, înfiinţarea acestora, întreţinerea, etc.);
c. Amenajare spaţii publice (zone pietonale, piaţete, etc – amenajare, înfiinţare, reparare);

d. Digitalizare (proiecte IT/SmartCity menite să crească gradul de utilizare a tehnologiilor în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii în municipiul Bucureşti, dar şi al unui marketing mai dinamic al oraşului);
e. Punere în siguranţă, reabilitare sau restaurare a unor monumente istorice sau a unor componente a unor ansambluri monument istoric aflate în domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti;
f. Protecţia mediului/animalelor;
g. Sport.

Propunerile pot fi trimise prin intermediul platformei Bugetării Participative https://bugetare-participativa.pmb.ro/, unde iniţiatorul va trebui să completeze fişa de proiect.

Persoanele care nu au acces la internet pot depune propunerile de proiect la Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti, din B-dul Regina Elisabeta nr.42, sector 5, respectând cerinţele din fişa de proiect. Acestea vor fi transmise cu prioritate de către Direcţia Relaţii Publice şi Informare, către Direcţia Relaţia cu O.N.G., Sindicate şi Patronate, care va efectua demersurile în vederea încărcării proiectelor iniţiate de cetăţeni pe platforma dedicată bugetării participative.

Condiţii de validare
Pentru a fi validate în cadrul procesului de bugetare participativă, proiectele trebuie:

a. să fie de interes local şi să nu realizeze activităţi cu scop comercial, publicitar, de natură politică, religioasă sau etnică;
b. să fie sau să poată fi asimilate unei investiţii aflate în competenţa Municipiului Bucureşti şi care vizează un bun administrat de Municipalitate sau să se refere la acţiuni sau activităţi aflate în competenţa Municipiului Bucureşti;

c. să nu fie incompatibile cu programe sau proiecte aflate în derulare;
d. să nu genereze cheltuieli de funcţionare semnificative după implementare (întreţinere, plata unor drepturi de autor,etc.);
e. să respecte fişa de proiect;
f. să fie delimitate zonal;

g. să se încadreze în bugetul maxim alocat unui proiect;
h. să se încadreze în domeniile prevăzute în Regulament.
Bucureştenii vor putea vota online proiectele propuse, iar în final vor fi finanţate proiectele care au întrunit cele mai multe voturi din partea cetăţenilor, până la terminarea bugetului alocat, respectiv suma de 2.000.000 lei”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *