pmb

Primăria Capitalei anunţă că impozitele vor fi indexate la rata inflaţiei

Social Actualitate

Primăria Capitalei a anunţat, miercuri, că instituţia trebuie să indexeze nivelurile impozitelor din Bucureşti la rata inflaţiei, astfel bucureștenii vor plăti taxe și impozite locale mai mari , potrivit unui proiect pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei.

Reprezentanţii municipalităţii anunţă că indexarea este prevăzută de Codul Fiscal şi trebuie făcută anual, până la 30 aprilie, iar speculațiile potrivit cărora primarul general al Capitalei intenţionează să majoreze taxele sunt ”tendenţioase şi nereale”.

Primăria Capitalei anunţă că are obligaţia legală să modifice taxele şi impozitele în funcţie de indicele de inflaţie, şi consideră că ”aserţiunile potrivit cărora Primăria sau primarul general intenţionează să majoreze taxele sunt tendenţioase şi nereale”.

”Pentru corectă informare a opiniei publice, va aducem la cunoştinţă faptul că potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul General al Municipiului Bucureşti adopta hotărâri privind impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal următor. Conform articolului 491 alin.1 şi alin. 2 din Codul Fiscal, nivelul impozitelor şi taxelor locale se indexează, anual, până la 30 aprilie, de către consiliile locale, ţînând cont de rată inflaţiei pentru anul fiscal anterior. Având în vedere faptul că prevederea legală este imperativă, instituţia noastră a pus în dezbatere publică proiectul de impozite şi taxe locale pe anul 2020 ce prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 4,6%”, a transmis, miercuri, Primăria Capitalei, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, este vorba de creşteri de 4-7 lei pentru o garsonieră; 4-9 lei pentru un apartament cu 2 camere; 7-12 lei pentru un apartament cu 3 camere şi 9-18 lei pentru un apartament cu 4 camere.
Creşterile pentru mijloacele de transport se diferenţiaza în funcţie de capacitatea cilindrică astfel, pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 2000 cmc nu există creştere, întrucât coeficientul de indexare este mic, iar pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 2000 cmc creşterile variază, între 10 şi 294 de lei.

Nivelul impozitului pentru autovehiculele cu masă maximă autorizată, egală sau mai mare de 12 tone, nu a fost indexat, întrucât nivelul impozitului a fost prevăzut la punctele 94 şi 95 din O.U.G. nr.79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015.

”Mai mult decât atât, facem precizarea că, potrivit prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţă decizională în administraţia publică, proiectul de act normativ este necesar a fi adus la cunoştinţă publică, cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Pe site-ul municipaităţii poate fi consultat proiectul care prevede idenxarea taxelor şi impozitelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *