Custodele Coroanei, MS Margareta, şi principele consort Radu vor participa la funeraliile reginei Elisabeta a a II-a, a transmis, marţi, Secretariatul Regal.
Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc pe 19 septembrie la ora locală 11:00 (10:00 GMT) la Westminster Abbey din Londra, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham.
Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat sâmbătă noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.
Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a, care a murit joi la Castelul Balmoral din Scoţia, la vârsta de 96 de ani.
“Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Consort vor lua parte la funeraliile Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Secretariatul Regal va reveni cu detalii”.