Program pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare

Social

Colegiul Farmaciștilor din România (CFR) anunță demararea unui program pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare, pentru a veni în întâmpinarea nevoii de protecție a populației în fața unui sezon gripal care se anunță a fi dificil.

Programul a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății publicat în Monitorul Oficial al României în 24 octombrie (Ordin 3262/19 octombrie 2022).
Vaccinarea antigripală în farmaciile comunitare se implementează în contextul în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022 se anunță a fi unul mai sever comparativ cu cel din ultimii 2 ani, când circulația virusului gripal a fost limitată de restricțiile sanitare impuse de pandemia COVID-19.

Mai mult, infecția cu virusul gripal vine pe fondul imunității scăzute a populației, după ce purtarea măștii și distanțarea socială au dus la o circulație redusă a virusurilor gripale timp de mai multe sezoane.
Conform datelor INSP, numărul de infecții respiratorii acute din săptămâna 3 – 9 octombrie 2022 este deja cu 25% mai mare comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

În vederea creșterii accesului populației la servicii de vaccinare pentru prevenirea gripei sezoniere, farmaciile comunitare și farmaciștii care vor dori să se implice în această activitate de prevenție prin dezvoltarea sferei de servicii farmaceutice pe care le asigură, se vor putea pregăti și autoriza conform reglementărilor nou aprobate.
Astfel:

➢ Farmaciile comunitare care doresc să se implice în program se vor autoriza special să desfășoare activitatea de vaccinare împotriva gripei sezoniere, lista lor urmând a fi publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.
➢ Farmaciștii implicați în programul pilot de vaccinare vor urma cursuri de pregătire
postuniversitară în vaccinarea împotriva gripei sezoniere, vaccinarea putându-se efectua
doar de către cei care au absolvit aceste cursuri și cu respectarea strictă a Ghidului de vaccinare în farmaciile comunitare.

➢ Persoanele care doresc să se vaccineze în farmacii trebuie să prezinte o recomandare medicală de vaccinare împotriva gripei sezoniere și să li se mai fi administrat cel puțin o vaccinare împotriva gripei în anii anteriori; de asemenea, înainte de vaccinare se va efectua obligatoriu o anamneză minimală pentru identificarea unor eventuale contraindicații sau precauții la vaccinare.

„Prin acest program pilot de vaccinare antigripală, farmaciștii își pot aduce contribuția în mod concret la campaniile de sănătate publică ce vizează prevenţia. Așa cum am demonstrat și în timpul pandemiei COVID-19, suntem alături de pacienții noștri cu servicii farmaceutice adaptate la provocările sistemului de sănătate și la nevoile lor,” a declarat domnul Prof. Dr. farm. Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *