Proteza auditivă, șansă pentru cei care se confruntă cu problem de auz

Social

„Când îți pierzi vederea, pierzi contactul cu lucrurile. Când iți pierzi auzul, pierzi contactul cu oamenii”, spunea Helen Keller. Așa cum ne folosim ambii ochi să vedem clar, avem nevoie de doua urechi să auzim clar.
Când o ureche funcționează mai bine decât cealaltă, informația este insuficientă pentru a determina cât mai repede și cu exactitate originea sunetului.

O proteză auditivă este esențială în viața unui purtător. Așa cum depinzi de o pereche de ochelari, la fel depinzi și de o proteză auditivă. Conștientizarea hipoacuziei este primul pas. După depistarea acesteia, protezele auditive pot oferi siguranța și satisfacția unui auz bun.

Chiar dacă poate părea dur, protezele auditive au devenit o necesitate. Milioane de oameni de pe întreg globul poartă zi de zi, proteze auditive, ceea ce demonstrează efectele benefice ale reabilitării auditive.
Proteza auditivă este un dispozitiv electronic format dintr-un microfon, un receptor (difuzor) și un microcip amplificator alimentat de baterie. Datorita ultimelor descoperiri in domeniul tehnologiei digitale si designului electronic avansat, aparatele auditive de ultima generatie sunt atat de mici incat sunt practic invizibile in canalul auditiv.

Alegerea aparatului auditiv nu este un pas ușor, mai ales cu atâtea modele disponibile în piața de profil. Este o decizie foarte importantă la care trebuie să luăm în calcul nevoile personale, bugetul propus și anumite funcționalități pe care ni le dorim de la un aparat auditiv. Pentru a simplifica alegerea, este necesar să studiem cu atenție oferta din piață și să o adaptăm jur necesităților noastre.
O vizită la audiolog oferă informații profesionale despre aparatele auditive potrivite nevoilor reale și poate ghida spre opțiuni viabile.

Nu există două persoane care să aibă exact aceeași experiență cu pierderea auzului. Din acest motiv, există mai multe modele și stiluri diferite de proteze auditive. Alegerea aparatului auditiv potrivit se reduce la o serie de factori: gradul de pierdere al auzului, stilul de viață, ghidul de dexteritate, bugetul, estetica.

Rolul protezelor auditive este acela de a amplifica sunetele si nu de a restaura functia auditiva alterata. Eficacitatea lor depinde de doi factori importanti: natura și gradul pierderii auzului.

Chiar daca un aparat auditiv nu poate asigura un auz complet normal, trebuie să ofere beneficii considerabile care să compenseze pierderea de auz. Una dintre cele mai mari probleme ale oamenilor care poartă proteze auditive este efectul deranjant al zgomotului de fond. Microcipurile din aparatele auditive digitale de astăzi pot reduce efectiv zgomotul și să amplifice vorbirea, ajustând sunetele slabe automat.

Chiar dacă aparatele auditive nu pot să redea abilitatea de auz originală, pot să folosească rămașița de auz. Protezele auditive pot fi un nou mod de avea o viață activă, în care nu trebuie să facem un efort constant pentru a auzi. Tehnologia avansată ne-a adus atât de aproape de ținta noastră de a oferi o compensație totală pentru fiecare pierdere de auz.

Cum putem preveni hipoacuzia
Ar trebui să ne ferim de expunerea îndelungată la zgomot. Este indicat să ne adresăm specialiștilor ori de câte ori simțim că intervine o problemă.
De asemenea, este recomandat să facem o vizită/testare de auz o dată la 6 luni.
Nu este niciodată prea devreme pentru un bebeluș să aibă auzul testat.
Cu ajutorul aparatelor auditive și al testelor de auz, copiii care suferă de hipoacuzie ar avea șansa să își dezvolte abilitățile de comunicare în același ritm cu cei care aud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *