Reacția CNA faţă de situaţia semnalată de jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor şi Libertatea

Social

Consiliul Național al Audiovizualului a reacționat printr-un comunicat de presă, în care îşi manifestă îngrijorarea față de situația semnalată de Gazeta Sporturilor și Libertatea.

“În calitate de reprezentant al interesului public în domeniul audiovizual şi de instituţie care are obligaţia de a veghea la respectarea libertăţii de exprimare, Consiliul Naţional al Audiovizualului îşi manifestă îngrijorarea faţă de situaţia semnalată de jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor şi Libertatea, asupra cărora patronatul a făcut presiuni pentru eliminarea separării dintre comercial şi editorial.

Considerăm că independenţa presei scrise sau audiovizuale în faţa ingerinţelor editoriale este esenţială într-un stat democratic, într-o perioadă în care, chiar şi la nivel internaţional, presa trece prin multiple presiuni comerciale sau politice.

Un subiect de maxim interes şi pentru CNA este reglementarea industriei pariurilor şi a jocurilor de noroc, impactul şi riscurile sociale pe care aceste activităţi le reprezintă pentru unele grupuri vulnerabile. Protecţia minorilor este o preocupare constantă a CNA, mai ales că noile reglementări extind sfera de competenţă a instituţiei şi asupra domeniului online.

Libertatea de exprimare şi independenţa editorială a jurnaliştilor trebuie să fie prioritare într-o societate democratică, iar instituţiile cu mandat în acest sens au datoria de a semnala şi a sancţiona abuzurile.”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *