comisia europeana

Reacția Comisiei Europene la plângerea penală înregistrată pe numele lui Timmermans și Jourova

Externe

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a reacționat la plângerea penală înregistrată la Secția privind investigarea magistraților de la București pe numele lui Frans Timmermans și Vera Jourova.

”Comisia a aflat din presă că autoritățile române au lansat o investigație penală contra mai multor oficiali ai Comisiei pentru că și-au făcut treaba. Deși nu comentăm procedurile judiciare naționale, am dori să le reamintim autorităților române că nu au nicio jurisdicție în aceste cazuri.

Toți oficialii Comisiei Europene sunt sub jurisdicția Curții de Justiție a Uniunii Europene, și sunt protejați de protocolul privind imunitățile și privilegiile, atașat Tratatului și semnat de toate statele membre, inclusiv de România. Dați-mi voie să vă reamintesc că ieri ne-am exprimat o mare îngrijorare legată de starea statului de drept din România”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Reacția Comisiei Europene vine după ce Secția specială de investigare a magistraților a anunțat că a înregistrat o plângere penală împotriva prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, și a comisarului pe Justiție, Vera Jourova.

Potrivit News.ro, plângerea îi mai vizează și pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, şi pe şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, ”pentru fapte de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, comunicare de informaţii false, toate în legătură cu falsificarea Raportului MCV”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *