Preşedintele României,Klaus Iohannis va participa, marţi şi miercuri, la reuniunea NATO la nivel înalt care va avea loc la Londra. Preşedintele Iohannis va lua parte marți la recepţiile oferite de către regina Elisabeta a II-a şi de premierul Marii Britanii, Boris Johnson, în onoarea şefilor de stat şi de guvern care vin la reuniunea NATO.
Din delegaţia României la reuniunea NATO fac parte şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu.
Miercuri, şeful statului va participa la reuniunea NATO la nivel înalt, unde va fi adoptată o declaraţie publică succintă, cu caracter strategic, care va acoperi principale progrese şi preocupări la nivel aliat. De asemenea, liderii aliaţi vor aproba un pachet de documente pe teme relevante pentru rolul NATO în actualul context internaţional.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea are loc în contextul împlinirii a 70 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice, iar alături de momentele cu caracter ceremonial, programul va include o sesiune de lucru, în cadrul căreia liderii aliaţi vor discuta priorităţile NATO în actualul context internaţional de securitate şi deciziile necesare în vederea continuării procesului de adaptare a Alianţei.
Cu această ocazie, liderii aliaţi vor analiza stadiul de implementare a măsurilor pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, precum şi a celor legate de rolul Alianţei în proiectarea stabilităţii şi acordarea de sprijin statelor partenere. În acelaşi timp, şefii de stat şi de guvern din statele membre aliate vor adopta decizii privind modernizarea NATO şi creşterea rolului său în combaterea actualelor ameninţări şi provocări la adresa securităţii euroatlantice.
„În cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia contribuţiile României la NATO, precum şi importanţa fundamentală a unităţii şi solidarităţii aliate şi va expune evaluările naţionale cu privire la evoluţiile de securitate la nivel regional şi global, subliniind, în acest context, necesitatea continuării procesului de adaptare a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi în regiunea Mării Negre”, arată Administraţia Prezidenţială.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit, săptămâna trecută, obiectivele României pentru reuniunea NATO.
„Am stabilit obiectivele României pentru acea şedinţă a NATO. (…) Vom sublinia două lucruri. Vom reitera importanţa Mării Negre pentru NATO, Flancul estic şi România. O a doua temă este că România este în continuare hotărâtă să aloce 2% din PIB pentru Apărare. În rest, eu sunt un adept al unei alianţe NATO puternice şi voi reitera importanţa unei abordări care duce la o Alianţă puternică şi unită”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis după şedinţa CSAT.