Reuniunea trilaterală România – Republica Moldova – Grecia

Politica

Moment istoric pe linia cooperării parlamentare europene, astăzi, la Atena: domnul deputat Ştefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, a semnat un memorandum de înţelegere, pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.

Astăzi, 8 aprilie, la Atena, a avut loc reuniunea reuniunea trilaterală România – Republica Moldova – Grecia, prilej cu care a fost semnat Memorandumul de Înţelegere dintre Comisiile specializate în afaceri europene ale Parlamentelor celor trei ţări.

„România reconfirmă că este susţinător ferm al parcursului european al Republicii Moldova. Având în vedere perspectivele aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi necesitatea sprijinului pentru apropierea sa de UE, am convenit să încurajăm mai mult şi să promovăm cooperarea între cele trei foruri legislative în toate chestiunile de interes comun. Mulţumesc pentru colaborarea excelentă doamnei Ina Coşeru, preşedinte al Comisiei pentru Politica Externă şi Integrare Europeană din Parlamentul Republicii Moldova, precum şi doamnei Doina Gherman, vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, şi domnului Ioannis Plakiotakis, vicepreşedinte al Parlamentului elen şi preşedinte al Comitetului Special Permanent pentru Afaceri Europene”, a afirmat domnul Ştefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

Din delegaţia parlamentară au mai făcut parte doamna deputat Mirela Furtună, vicepreşedinte al comisiei, precum şi domnii deputaţi Andi-Lucian Cristea şi Zakarias Zoltan, membri ai comisiei.
Preşedintele Muşoiu a reiterat rolul fundamental al diplomaţiei parlamentare în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova şi necesitatea acordării unui suport continuu şi adaptat pentru întărirea stabilităţii şi rezilienţei acestei ţări.

Reuniunea trilaterală de astăzi a prilejuit o discuţie aplicată între delegaţiile parlamentare prezente, dialog care a evidenţiat provocările specifice întâmpinate de fiecare parte şi zonele în care este necesar ajutor şi solidaritate. Parlamentarii eleni au vorbit despre dificultăţile generate de migraţia ilegală şi au reafirmat sprijinul pentru aderarea completă a României la Spaţiul Schengen.

Semnarea acestui memorandum reprezintă un pas semnificativ către consolidarea relaţiilor şi cooperării între cele trei ţări, demonstrând angajamentul comun pentru sprijinirea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova şi pentru promovarea valorilor şi obiectivelor europene comune. Preşedinte, Ştefan MUŞOIU – 8 aprilie 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *