Naţionala de fotbal a României a câştigat Grupa I a preliminariilor EURO 2024, după ce a învins formaţia Elveţiei cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Tricolorii s-au impus prin golul marcat de Denis Alibec (50).
Elveția a ratat două mari ocazii de a egala, dar portarul Moldovan a reușit apărări senzaționale la șuturile expediate din careu de Okafor (60) și Vargas (61).
România a termina grupa neînvinsă , urmând să se afle în urna a doua valorică la tragerea la sorţi din 2 decembrie pentru grupele turneului final din Germania.
România şi Elveţia s-au calificat la EURO 2024 de sâmbătă, când tricolorii au învins Israelul cu 2-1 la Felcsut (Ungaria), iar Nati a remizat acasă cu Kosovo (1-1). Turneul final va avea loc în Germania între 14 iunie şi 14 iulie 2024.
România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.