20-26 septembrie 2023, România, prin Uniunea Democrată Tătară a participat la primul Campionat Mondial dedicat elevilor U15 şi U17 cu o delegaţie formată din 4 elevi şi doi oficiali.
Evenimentul organizat pentru prima oară de către Federaţia Mondială de Toguzkumalak în parteneriat cu Ministerul Turismului şi Sportului al Republicii Kazahstan, Primăria Municipiului Alma-Ata, Ministerul Educaţiei al Republicii Kazahstan, precum şi numeroşi sponsori s-a bucurat de participarea a 17 ţări din 4 continente: Ungaria, Columbia, Spania, România, Kazakhstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Mongolia, Cehia, Polonia, Letonia Turcia, Bulgaria, Moldova, Pakistan, Bangladesh şi Turkistan.
Elevii care au reprezentat România s-au calificat în urma participării la turneul „Jocurile Nomazilor” organizat în cadrul proiectului „Uniţi în diversitate! No discrimination”, aflat la ediţia a 3-a: Mucică Răzvan Andrei şi Muscalu ştefania elevi ai şcolii Gimnaziale Uruguay din Bucureşti, Madan Vlad elev al Liceului Teoretic „Jean Monnet” din Bucureşti şi Cârâc Andra Iulia elevă a Şcolii Gimnaziale Constantin Brâncuşi din Medgidia.
Toguzqumalaq este un sport intelectual înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii din cadrul UNESCO, conservat si promovat de-a lungul timpului de populaţia nomadă (tătari şi alte neamuri turcice) alături de alte jocuri fiind foarte răspândit în Asia Centrala. În România, unica organizaţie care îl promovează si conservă este UDT.
UDT a fost prezentă atât la festivitatea de deschidere cât şi la cea de închidere. În cadrul festivităţii de închidere domnul preşedinte Naim Belgin a înmânat medalii împreună cu domnul Bakdaulet Sabitov – director departamentului sporturi traditionale, din cadrul Ministerului Turismului şi Sportului din Kazakhstan, domnul Alikhan Baimen-Presedintele Federaţiei Mondiale de Toguzkumalak, dl Murat Abenov deputat în parlamentul Republicii Kazakhstan şi domnul Akim Tursun, membru al Consiliului Municipal Alma-Ata şi coordonatorul evenimentului. Amintim că în deschidere, managerul proiectului „Uniţi în diversitate! No discrimination” doamna Balint Claudia a oferit medalii şi publicaţiile UDT personalităţilor prezente: preşedintele Federaţiei de Sporturi Tradiţionale Islambek Salzhanov, domnul Erden Khairullin şeful Departamentului de Sport din Alma-Ata, domnul Alikhan Baimen şi domnul Akim Tursun.
În consultările pe care le-am avut cu domnul Bakdaulet Sabitov şi domnul Alikhan Baimen, aceştia au adus în actualitate recomandarea preşedintelui Republicii Kazakhstan Kassym-Jomart Kemelulî Tokayev, care a spus la Atîrau anul trecut: „În general, este mai bine să dezvoltăm sporturi care nu necesită foarte multe cheltuieli, de exemplu: şah, tenis de masă, togyzqumalaq, arcul istoric, kureşul şi altele.” Ne-a bucurat afirmaţia lor că proiectele noastre i-au inspirat să diversifice paleta de promovare.
O altă surpriză frumoasă a fost prezenţa pe podium a sportivilor din Columbia si Spania, dovadă că togyzqumalaq este promovat şi practicat în lume cu mare interes.
Ne bucurăm de prestaţia echipei României la acest campionat mondial şi îi felicităm pentru participare şi implicare în reprezentarea ţării noastre la un nivel înalt de performanţă. Felicităm cel mai tânăr reprezentant al echipei noastre Mucică Andrei care a câştigat 4 meciuri din 7, iar cu acelaşi număr de puncte a ratat podiumul la „mustaţă”.
Felicitari organizatorilor pentru realizarea acestui eveniment deosebit!
Comunicat de presă Uniunea Democrată Tătară