ziua drapelului naţiona

Românii sărbătoresc ziua drapelului national

Social

Astăzi este ziua drapelului naţional, care se sărbătoreşte anual, la 26 iunie.

Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.

Iniţial, culorile (albastru, galben şi roşu) erau dispuse pe orizontală.Schimbarea pe verticală a fost hotărâtă de regele Carol I, pentru alinierea la regulile steagurilor europene.

Constituția României din 1991 prevede că drapelul tricolor este un simbol național, alături de stemă, sigiliu și imn.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în care arată că acesta reprezintă un liant al trecutului, prezentului şi viitorului.

„Sărbătorim, în această zi, Drapelul Naţional, care, de peste 170 de ani, reprezintă pentru românii de pretutindeni simbolul identităţii, independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre naţionale. Sub faldurile tricolorului s-au desfăşurat toate marile evenimente care au marcat existenţa României moderne, precum şi devenirea ţării noastre ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, NATO şi partener strategic al Statelor Unite ale Americii.

Drapelul nostru reprezintă un liant al trecutului, prezentului şi viitorului şi ne aminteşte de sacrificiile făcute de întreaga naţiune pentru a avea, astăzi, un stat democratic şi pluralist, în care drepturile fundamentale ale omului sunt protejate, iar principiile statului de drept sunt respectate”, afirmă şeful statului în mesaj.

Președintele arată că „arborarea tricolorului este, de fiecare dată, un moment emoţionant, în care trăim mândria de a aparţine naţiunii noastre”.

„Identificăm drapelul cu pacea, securitatea şi libertatea, dar nu trebuie să uitam că acesta este, în egală măsură, şi un simbol al răspunderii pe care cu toţii o avem pentru dezvoltarea societăţii noastre.

Prin celebrarea Zilei Drapelului Naţional, ne revine datoria morală de a transmite generaţiilor tinere, prin exemplul personal, conştiinţa apartenenţei la valorile noastre naţionale, precum şi a faptului că patriotismul nu înseamnă doar emoţia unei sărbători, ci asumarea responsabilităţii de a contribui la progresul României.

Dragi români, suntem toţi uniţi de un singur pământ, o singură ţară şi un singur drapel, iar împreună suntem puternici! La mulţi ani României şi tricolorului nostru!”, a transmis preşedintele Iohannis.
Miercuri, 26 iunie, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile Tricolorului, informează Administraţia Prezidenţială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *